Germania, lovită CRUNT de COVID-19! Peste 10.000 de decese

Mara Ivan |
Data publicării:
E mai rău decât în primul val
E mai rău decât în primul val

Numărul de decese de coronavirus a depăşit sâmbătă 10.000 în Germania, ţară până de curând relativ cruţată de pandemie dar care acum este lovită din plin, relatează AFP.

Institutul de sănătate publică Robert Koch (RKI) a contabilizat sâmbătă 10.003 decese de la începutul crizei sanitare, cu 49 în plus faţă de vineri.

În total, 418.005 de persoane au fost infectate cu COVID-19, respectiv cu 14.714 în plus în mai puţin de 24 de ore, un nou record cotidian, chiar dacă acest număr include cazuri care nu au fost înregistrate în ajun din cauza unei deficienţe tehnice în transmiterea datelor.

Precedentul record a fost stabilit joi, RKI contabilizând în acea zi 11.287 de cazuri într-o zi. Preşedintele acestei instituţii foarte respectate în Germania a estimat joi că situaţia în ţară este "foarte gravă", cerând populaţiei să respecte gesturile barieră pentru a limita creşterea numărului contaminărilor.

"Virusul se poate propaga de o manieră necontrolată" în anumite regiuni din septembrie, a avertizat Lothar Wieler, explicând că "tinerii sunt în prezent cel mai expuşi la virus". Germania, care a fost mai degrabă cruţată de primul val din primăvară, se confruntă de mai multe săptămâni, ca toate ţările europene de altfel, cu o puternică creştere a numărului de infectări cu COVID-19.

Citește și COVID-19. Preşedintele Poloniei, testat POZITIV. Medicii, în alertă

În contextul recrudescenţei pandemiei, autorităţile germane au înăsprit restricţiile, adoptând în special interdicţii de adunare. De asemenea au fost decise restricţii locale, cum s-a întâmplat la Berlin, unde portul măştii a fost impus pe anumite străzi frecventate. Într-un canton alpin din landul Bavaria, din jurul Berchtesgaden, a fost impusă o izolare aproape totală la începutul săptămânii.

Cancelarul german Angela Merkel a cerut solemn săptămâna trecută populaţiei să reducă la maximum relaţiile sociale, făcând apel la aceasta "să rămână la domiciliu" cât de mult posibil. "Cum va fi iarna, cum va fi Crăciunul nostru, se va decide în următoarele zile şi săptămâni", a avertizat ea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8284
Diferența -0.0063
Zi precendentă 4.8347
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.8284 RON
GBP flag1 GBP = 5.8939 RON
CHF flag1 CHF = 5.2980 RON
AUD flag1 AUD = 2.9955 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3512 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4242 RON
SEK flag1 SEK = 0.4329 RON
XAU flag1 XAU = 419.8038 RON
Monede Crypto
1 BTC = 499356.03RON
1 ETH = 16011.75RON
1 LTC = 615.52RON
1 XRP = 15.15RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16927.96-0.51%
BET-BK3177.08-0.52%
BET-EF918.80-0.43%
BET-FI63133.33-0.10%
BET-NG1227.02-0.12%
BET-TR37328.97-0.51%
BET-TRN36283.70-0.51%
BET-XT1462.93-0.47%
BET-XT-TR3171.25-0.47%
BET-XT-TRN3089.00-0.47%
BETAeRO879.90-0.73%
BETPlus2500.95-0.53%
RTL37682.56-0.48%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

Foto: pexels.com
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel