Germania intenţionează să implementeze plafonarea preţului gazelor cât mai aproape de propunerile comisiei de experţi, dar va trebui să ţină cont de orientările Comisiei Europene care pot fi diferite, a afirmat marţi ministrul Economiei, Robert Habeck, transmite Reuters.
Reglementările UE privind ajutoarele de stat urmează un raţionament diferit când este propus un preţ fix pentru marii consumatori de şapte cenţi per kWh, a declarat Robert Habeck, adăugând că sunt necesare aplicări individuale.
Întrebat de o potenţială interdicţie asupra bonusurilor pentru conducere sau a dividendelor pentru acţionari, în perioada în care firmele beneficiază de plafonare, ministrul Economiei a răspuns că ar fi de acord cu raţionamentul comisiei de buget privind blocarea bonusurilor şi dividendelor. Totuşi, plata rapidă a ajutorului trebuie să rămână garantată, a adăugat Habeck.
Conform proiectului de lege consultat de Reuters, planificata plată unică a Guvernului german pentru a atenua impactul creşterii preţului la gaze asupra consumatorilor ar urma să fie făcută în decembrie 2022 şi va costa Executivul aproximativ 12 miliarde de euro, conform proiectului de lege.
Plata, care trebuia iniţial să acopere factura la gaze pe o lună, se va aplica tuturor gospodăriilor şi companiilor care consumă mai puţin de 1,5 milioane Kwh pe an şi ar urma să servească drept punte până când Guvernul introduce mecanismul de limitare a preţurilor la gaze, se arată în proiect.
Acesta indică faptul că firmele de utilităţi vor primi fonduri rapid de la Executiv pentru a-şi gestiona nivelul lichidităţii în timpul aplicării în decembrie a derogării de la plata facturilor, dar nu este prezentat un calendar detaliat al transferului banilor.
Miercuri ar urma să fie adoptat proiectul de lege, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Sâmbătă, 22 octombrie, ministrul german de Finanţe, Christian Lindner, avertizase că încă nu este clar dacă mecanismul planificat din martie de limitare a preţurilor gazelor pentru consumatori şi micile companii ar putea fi devansat, din cauza dificultăţilor tehnice şi legale ce vizează accelerarea măsurii.
Cancelarul Olaf Scholz anunţase luna trecută deblocarea a 200 de miliarde de euro pentru plafonarea preţurilor la energie, în ideea de a veni în sprjinul consumatorilor în contextul inflaţiei, care nu încetează să crească după invadarea Ucrainei de către Rusia.
Conform planurilor, care vor fi finanţate prin noi împrumuturi, Guvernul de la Berlin va introduce o frână de urgenţă la preţurile la gaze şi electricitate şi, de asemenea, va renunţa la intenţia anterioară de a introduce o taxă pe gaze care urma să fie plătită de consumatori, în ideea de a evita noi majorări de preţuri.
Unii miniştri au solicitat ca mecanismul de limitare a preţurilor gazelor să intre în vigoare din ianuarie, la fel ca în cazul companiilor industriale mai mari, în scopul de a sprijini gospodăriile şi firmele mai mici în timpul iernii.
Sâmbătă, Olaf Scholz a declarat, la o întâlnire cu membrii Camerei de Comerţ din Munchen, că Executivul trebuie în primul rând să se asigure că furnizorii de energie vor putea devansa mecanismul, înainte de a face promisiuni.
"Nu ştim în acest moment dacă este tehnic posibil", a afirmat Lindner, sâmbătă, la postul de televiziune ARD. "Acestea sunt probleme tehnice şi juridice pe care trebuie să le analizăm ... facem eforturi să le rezolvăm cât mai curând posibil", a explicat ministrul german de Finanţe.
Actualele planuri prevăd ca Guvernul de la Berlin să facă anul acesta o plată unică pentru a acoperi factura din decembrie la gaze a gospodăriilor şi micilor companii, iar mecanismul de limitare a preţurilor la gaze ar urma să intre în vigoare din martie. De asemenea, în cazul companiilor industriale mari, cu un consum de peste 1,5 milioane kWh/an, va exista o plafonare a preţurilor pentru 70% din consumul lor anual de gaze din ianuarie, restul de 30% fiind stabilit în funcţie de preţurile pieţei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.