"Suntem bine pregătiţi, avem resurse financiare decente, astfel încât, dacă va exista o criză economică, putem lua contramăsuri, dar în acest moment vedem doar o creştere mai lentă", a declarat Scholz, la postul public de televiziune ARD.
Economia Germaniei nu se simte bine. Prognoze revizuite substanțial
Potrivit acestuia, dacă va apărea la orizont o criză serioasă, precum cea din perioada 2008 - 2009, Germania "va putea să facă tot ce va fi necesar", dar a dat asigurări că nu se preconizează o astfel de evoluţie, perspectivele indicând o îmbunătăţire a economiei, deşi într-un ritm mai lent decât se spera anterior.
Banca Centrală a Germaniei nu este îngrijorată că ţara se îndreaptă spre recesiune, în pofida scăderii activităţii economice, se arată în raportul lunar publicat săptămâna trecută de Bundesbank. Deşi este posibil ca PIB-ul Germaniei să se contracteze din nou în trimestrul trei din 2019, asta nu înseamnă că ţara va intra în recesiune, apreciază Bundesbank.
Economiştii vorbesc de o "recesiune tehnică" dacă PIB-ul se contractează două trimestre consecutiv. În trimestrul doi din 2019, economia germană a înregistrat un declin de 0,1%, după un avans de 0,4% în primele trei luni din acest an.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.