General Motors și Hyundai, bat palma pentru a reduce costurile

Simona Haiduc |
Data publicării:
Au semnat / FOTO: Freepik
Au semnat / FOTO: Freepik

Cei doi giganți nu s-au dovedit însă prea darnici în detalii. Nu au divulgat nici o cifră. Dar demersul merită toată atenția. 

Gigantul american General Motors și cel sud-coreean, Hyundai, au anunțat astăzi semnarea unui memorandum de înțelegere destinat cooperării în dezvoltarea și producția de vehicule curate, dar și pe linie de aprovizionare. Scopul acestui demers îl constituie, după cum au sunbliniat cei doi constructori, acela de a reduce costurile.

Nimic nu este obligatoriu

În comunicatul publicat cu acest prilej, cele două părți nu oferă cifre. Se precizează doar că cei doi producători auto intenționează să-și îmbunătățească eficiența și competitivitatea prin acest parteneriat neobligatoriu.

Mai mult și mai rapid

„GM și Hyundai așteaptă cu nerăbdare să afle cum se pot completa unii pe ceilalți și, de asemenea, să identifice acele puncte unde, prin efort comun, să taie din costuri. Un alt obiectiv al acestei colaborări îl constituie găsirea căilor care să ne permită să oferim consumatorilor mai rapid o gamă mai largă de vehicule și tehnologii”, au precizat părțile, adăugând că lucrările vor începe „imediat”.

O alocare disciplinată a capitalului

General Motors și Hyundai doresc să colaboreze la dezvoltarea împreună și la producția de vehicule pentru persoane fizice și vehicule utilitare, cu motoare cu ardere și energie curată, electrice și hidrogen.

Cele două companii intenționează, în egală măsură, să profite de „oportunități” legate de furnizarea comună de materii prime pentru baterii, oțel și altele. Pentru Marie Barra, șefa GM citată în comunicatul de presă, acest parteneriat va permite în special o „alocare disciplinată a capitalului” pentru grup.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9766
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9762
USD
Azi 4.7317
Diferența 0.0147
Zi precendentă 4.717
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9766 RON
USD flag1 USD = 4.7317 RON
GBP flag1 GBP = 5.9743 RON
CHF flag1 CHF = 5.3535 RON
AUD flag1 AUD = 3.0801 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3872 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4280 RON
SEK flag1 SEK = 0.4288 RON
XAU flag1 XAU = 405.9099 RON
Monede Crypto
1 BTC = 463752.12RON
1 ETH = 15944.13RON
1 LTC = 421.26RON
1 XRP = 5.73RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.59%
6 luni: 5.63%
12 luni: 5.68%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17302.900.63%
BET-BK3221.640.41%
BET-EF929.350.69%
BET-FI60662.120.61%
BET-NG1219.650.92%
BET-TR38161.220.63%
BET-TRN37092.260.63%
BET-XT1485.430.59%
BET-XT-TR3220.460.59%
BET-XT-TRN3136.900.59%
BETAeRO921.78-0.46%
BETPlus2560.280.63%
RTL38306.500.68%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel