Idei de afaceri. Românii căutaţi de milionari americani și actori de la Hollywood

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:

O afacere de familie începută la Oradea a ajuns un business internațional. Soții Daciana și Mircea Bule confecționează genți de piele handmade ce sunt unicat, fiind personalizate pentru fiecare client în parte.

Astfel, soții au clienți din toată lumea dar și din România, reușind să vândă circa 5-10 genți pe lună, în valoare de câteva mii de euro.

Cea mai laborioasă lucrare a fost un troler de familie în lungime de 1.5 metri pentru un milionar din New York.

„Afacerea a început prin simplul fapt că ne-am cunoscut în prima casă în care am locuit împreună. Mircea era, deja, artist licenţiat ca designer vestimentar şi dădea viaţă pielii de câţiva ani. Alături de el mi-am redescoperit latura artistică pe care o pusesem în stare de hibernare aproape 20 de ani. Am absolvit şi eu Design Vestimentar câţiva ani mai târziu. Aşa cum ne place nouă să spunem, brandul s-a născut din dragostea noastră unul pentru celălalt, din dragostea noastră pentru frumos. Atelierul a început în sufrageria casei care era pe o stradă din centrul vechi al oraşului Oradea, la numărul 74”, a declarat Daciana Bule. 

Materia primă provine din Milano, din tăbăcării artizanale, cu renume internaţional, iar produsele sunt cusute la o maşina de cusut Singer din anul 1895, acţionată manual, fără pedală.

Cele mai ieftine genți ale 74Bags sunt de circa 400 de euro.

Citește și: Papionul care aduce bani. O afacere la care nici nu te gândești

 
 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3711
Diferența -0.0134
Zi precendentă 4.3845
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3711 RON
GBP flag1 GBP = 5.8568 RON
CHF flag1 CHF = 5.2912 RON
AUD flag1 AUD = 2.8032 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1575 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4218 RON
SEK flag1 SEK = 0.4541 RON
XAU flag1 XAU = 465.3708 RON
Monede Crypto
1 BTC = 414065.43RON
1 ETH = 7878.69RON
1 LTC = 377.62RON
1 XRP = 9.80RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17435.680.15%
BET-BK3245.37-0.03%
BET-EF950.620.27%
BET-FI61416.571.13%
BET-NG1263.800.47%
BET-TR38448.600.15%
BET-TRN37371.910.15%
BET-XT1493.500.21%
BET-XT-TR3237.520.21%
BET-XT-TRN3153.600.21%
BETAeRO842.53-0.55%
BETPlus2569.340.15%
RTL38925.000.17%

Opinii

Joseph Stiglitz

Joseph Stiglitz: Trump, fără busolă economică: Lumea se întoarce la granițe și taxe

Profesorul și laureatul Premiului Nobel pentru...

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel