Gazoductul BRUA: Termenul de finalizare a rămas neschimbat

Simona Haiduc |
Data publicării:
O conductă foarte importantă pentru UE
O conductă foarte importantă pentru UE

Lucrările la proiectul gazoductului BRUA continuă, acestea fiind chiar accelerate, iar termenul de finalizare a rămas neschimbat, a declarat, vineri, ministrul Economiei, Niculae Bădălău. 

Declaraţia oficialului român vine în urma unei postări pe o reţea de socializare a lui Cristian Ghinea, deputat USR, în care menţiona că termenul de finalizare al proiectului BRUA a fost amânat cu un an.

"Lucrările la BRUA continuă. Deja avem şi autorizaţiile pentru Podişor - Tuzla. Ele încep în imediata apropiere. Accelerăm BRUA pentru că aşteptăm ca gazul din offshore, respectiv companiile Exxon şi OMV să demareze şi atunci noi trebuie să fim pregătiţi. Foarte mulţi vorbesc, foarte puţini cunosc. Pe de altă parte, nu poţi favoriza Gazprom. Gazprom-ul în interiorul României nu are reţele de gaze, nu are conducte. Cine spune lucrul acesta nu cunoaşte", a spus Niculae Bădălău, menţionând că termenul de finalizare a rămas neschimbat.

Potrivit reprezentanţilor Ministerului Economiei, termenul de finalizare pentru faza a II-a este după realizarea procedurii de 'open season' care este acum în derulare de către Transgaz.

Citește și Conducta BRUA trebuie să se realizeze. Cine cere asta

Cristian Ghinea a scris vineri pe pagina sa de Facebook că termenele de finalizare ale proiectului gazoductului BRUA au fost amânate cu un an, iar această decizie nu a fost anunţată public.

Proiectul BRUA constă în construirea unei conducte noi de transport gaze care va conecta Nodul Tehnologic Podişor cu Staţia de Măsurare Gaze Horia pe direcţia Podişor-Corbu-Hurezani-Haţeg-Recaş-Horia. Acest nou coridor vizează diversificarea rutelor de transport gaze naturale din regiunea Mării Caspice înspre Europa Centrală, valorificarea unor noi surse de gaze naturale în perimetrele offshore din Marea Neagră, precum şi valorificarea volumelor de gaze naturale aferente acestor surse pe piaţa românească şi europeană şi posibilitatea curgerii fizice bidirecţionale permanente pe interconectările cu Bulgaria şi Ungaria.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9772
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3734
Diferența 0.0158
Zi precendentă 4.3576
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9772 RON
USD flag1 USD = 4.3734 RON
GBP flag1 GBP = 5.8179 RON
CHF flag1 CHF = 5.2988 RON
AUD flag1 AUD = 2.7902 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.1585 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4195 RON
SEK flag1 SEK = 0.4542 RON
XAU flag1 XAU = 468.2581 RON
Monede Crypto
1 BTC = 407872.38RON
1 ETH = 7694.47RON
1 LTC = 363.95RON
1 XRP = 9.63RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17374.770.25%
BET-BK3246.800.23%
BET-EF946.030.23%
BET-FI60595.78-0.56%
BET-NG1253.990.18%
BET-TR38314.280.25%
BET-TRN37241.360.25%
BET-XT1487.850.19%
BET-XT-TR3225.250.19%
BET-XT-TRN3141.660.19%
BETAeRO842.290.34%
BETPlus2561.870.23%
RTL38780.660.21%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel