Gaze pe ruble. OMV a sunat la Moscova. Ce le-a spus rușilor

Mara Ivan |
Data actualizării: | Data publicării:
Va umbla la robineți
Va umbla la robineți

Compania austriacă OMV, un vechi partener al Gazpromului și prezent în numeroase proiecte ale gigantului rus, a sunt la sediul acestuia pe fondul nebuniei provocată de cererea lui Putin ca pentru gazele rusești să se plătească în ruble.

OMV a contactat Gazprom în privinţa deciziei Rusiei de a cere plata în ruble pentru livrările sale de gaze, a anunţat vineri un purtător de cuvânt al grupului energetic austriac, adăugând că firma încă aşteaptă o informare în scris, scriu agențiile de presă. 

Directorul general al OMV, Alfred Stern, a afirmat, într-un interviu acordat publicaţiei Die Presse, că nu există temei pentru o plată în orice altă monedă decât euro.

Preşedintele Vladimir Putin a semnat joi decretul prin care impune statelor ''neprietenoase'' faţă de Rusia, în rândul cărora a inclus şi ţările UE, să plătească începând de vineri gazul rusesc în ruble, în caz contrar urmând să oprească furnizarea acestuia.

Am judecat greșit riscul

Stern a declarat că nu este posibil pentru Austria să oprească importurile de gaze ruseşti anul acesta.

"Eliminarea gazelor ruseşti are un preţ. Trebuie să fim conştienţi de acest aspect", a explicat şeful OMV.

"Am judecat greşit riscul", a declarat Stern, referindu-se la miliardele de euro pe care OMV le-a investit în Rusia, şi pe care le-a numit "o investiţie proastă".

Citește și Paraxodurile plafonării prețurilor la energie. Expert: S-a ajuns la o absurditate

Citește și Rusia, în prag de colaps financiar? Declarație șocantă a unui expert german

Aproximativ 80% din gazele naturale utilizate în Austria sunt importate din Rusia, iar OMV le cumpără de la grupul Gazprom.

În urmă cu câteva zile, Alfred Stern a avertizat că înlocuirea livrărilor ruseşti de energie nu va fi simplă şi va necesita investiţii mari în infrastructură, de exemplu în terminale de gaze. "Austria nu are acces direct la terminale de gaze lichefiate. În prezent există doar opţiuni limitate pentru a aduce gaze lichefiate în Austria", a spus Alfred Stern, adăugând că o terminare a contractului cu Gazprom nu este avută în vedere în prezent. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.3617
Diferența -0.1444
Zi precendentă 4.5061
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3617 RON
GBP flag1 GBP = 5.7330 RON
CHF flag1 CHF = 5.3503 RON
AUD flag1 AUD = 2.7161 RON
DKK flag1 DKK = 0.6665 RON
CAD flag1 CAD = 3.1425 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4112 RON
SEK flag1 SEK = 0.4493 RON
XAU flag1 XAU = 452.6023 RON
Monede Crypto
1 BTC = 361181.65RON
1 ETH = 6748.68RON
1 LTC = 327.65RON
1 XRP = 8.75RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17045.910.47%
BET-BK3159.070.33%
BET-EF930.220.58%
BET-FI60187.990.46%
BET-NG1237.110.80%
BET-TR37589.080.47%
BET-TRN36536.470.47%
BET-XT1462.290.47%
BET-XT-TR3169.860.47%
BET-XT-TRN3087.700.47%
BETAeRO838.680.75%
BETPlus2514.360.43%
RTL38057.000.51%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Donald Trump

Un mesaj fără precedent pentru Trump vine din Japonia

Un mesaj fără precedent din partea uneia...

Eric Demuth, CEO BitPanda

Sabotează Trump deliberat economia SUA? Șeful BitPanda spune că da și explică de ce

Fondatorul BitPanda spune că tarifele lui...

Comunicate de presa

Mihai Daraban și premierul Dr. Ralph Gonsalves
Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel