Gaze noi din Marea Neagră. Anul acesta vor fi extrase primele gaze la platforma de producție Ana

Ce se va întâmpla cu exploatările din Marea Neagră
Ce se va întâmpla cu exploatările din Marea Neagră

Instalarea platformei de producţie gaze naturale Ana din Marea Neagră a fost finalizată, urmând ca în perioada următoare gazele să fie trimise către staţia de tratare a gazelor de la Vadu.

Publicitate

Platforma Ana este prima construită şi instalată în România în ultimii 30 de ani. Black Sea Oil & Gas (BSOG) estimează că forajele vor demara în luna noiembrie a acestui an.

"După instalarea conductei submarine şi a structurii de susţinere a platformei în prima parte a acestui an, ultima componentă a platformei, ansamblul de punţi, a fost instalată cu succes la aproximativ 120 km distanţă de ţărm, pe zăcământul Ana, în ape cu adâncimea de 70 de metri, de GSP. Platforma Ana este o platformă de producţie gaze naturale de 3.000 de tone, formată dintr-o structură de susţinere (jacket) care se află parţial în apă şi un ansamblu de trei punţi aflat deasupra apei. Gazele provenite din zăcămintele Ana şi Doina sunt colectate şi măsurate pe platformă, apoi trimise la ţărm la staţia de tratare a gazelor de la Vadu printr-o conductă de 16 ţoli, pe o distanţă de 126 km din care 121 km de conductă submarină şi 4,5 km de conductă terestră. Nivelul de echipare al platformei este minim şi va fi complet automatizată. Cu toată infrastructura acum instalată, conectarea la instalaţii şi punerea în funcţiune vor avea loc în perioada următoare, înaintea campaniei de foraj preconizată pentru luna noiembrie a acestui an", se menţionează în comunicatul citat.

Proiectul de Dezvoltare Gaze Naturale Midia ("Proiectul MGD") este realizat în proporţie de 70%, fiind primul proiect de acest gen construit în zona românească a Mării Negre după anul 1989. Lucrările constau în săparea a cinci sonde de producţie (o sondă submarină la zăcământul Doina şi patru sonde de producţie la zăcământul Ana) şi un ansamblu submarin de producţie pe zăcământul Doina, care va fi conectat printr-o conductă de 18 km la platforma de producţie Ana monitorizată şi operată de la ţărm, amplasată pe zăcământul Ana.

De asemenea, o conductă submarină de 126 km va asigura transportul gazelor de la platforma Ana la ţărm, până la noua staţie de tratare a gazelor din comuna Corbu, judeţul Constanţa.

Potrivit sursei citate, capacitatea de producţie estimată va fi de un miliard de metri cubi de gaze pe an, echivalentul a 10% din consumul de gaze al României. Gazele tratate vor fi livrate în Sistemul Naţional de Transport operat de SNTGN Transgaz SA la staţia de măsurare a gazelor aflată în cadrul staţiei de tratare a gazelor.

"Am mai făcut un pas către aprovizionarea cu gaze româneşti a României. Acest proiect din Marea Neagră demonstrează oportunitatea unică pe care doar România o are în Uniunea Europeană de a deveni independentă în materie de gaze naturale şi, prin urmare, de a-şi reduce dependenţa în creştere faţă de gazele din import. Proiectul MGD permite, de asemenea, dezvoltarea economică şi rapidă a altor descoperiri de gaze făcute în platoul continental românesc al Mării Negre de alţi concesionari, în intervalul de timp preconizat pentru utilizarea gazelor naturale drept combustibil de tranziţie şi oferă în plus o infrastructură valoroasă pentru tranziţia către producţia de energie verde", declară Mark Beacom, directorul general al Black Sea Oil & Gas.

În acelaşi context, Grup Servicii Petroliere (GSP), constructorul principal al acestui prim proiect de dezvoltare pentru extracţia de hidrocarburi noi din zona românească a Mării Negre, a subliniat, într-un comunicat de presă, că partea superioară (Topside) a platformei Ana cântăreşte peste 1.350 de tone şi a fost fabricat în şantierul naval GSP Agigea şi instalat pe structura metalică fabricată şi instalată de GSP în această primăvară.

"Proiectul Midia Gas Development, alături de alte proiecte strategice pentru sistemul energetic românesc sunt soluţia reală şi, iată, realizabilă, la nevoia românilor de energie ieftină. Dacă vrem să protejăm românii de creşteri de preţuri la energie, trebuie să investim în proiecte noi şi durabile. Noi, GSP, am demonstrat că avem capacitatea şi capabilităţile să răspundem la orice provocare într-un proiect complex. Misiunea noastră în MGD continuă. Mai avem de lucru. Sperăm să începem în cel mai scurt timp forajul şi să definitivăm acest proiect integrat pe care ne-am angajat să-l ducem la bun sfârşit", a afirmat Gabriel Comănescu, preşedinte şi CEO al GSP.

Etapa de fabricaţie a topside-ului a capacitat resurse umane de ordinul sutelor, de la ingineri şi proiectanţi şi până la sudori, lăcătuşi şi electricieni. Specialiştii şi experţii GSP au lucrat, în condiţii deosebite, în largul Mării Negre, pentru a finaliza instalarea platformei fără niciun incident.

Partea superioară a platformei (topside) dispune de trei punţi şi un heliport.

Grup Servicii Petroliere este constructorul principal al acestui prim proiect de dezvoltare pentru extracţia de hidrocarburi noi din zona românească a Mării Negre. Compania deţine şi operează cea mai puternică macara plutitoare din bazinul Mării Negre, GSP Neptun, cu o capacitate de 1.800 de tone. Pentru grupul GSP lucrează, în prezent, peste 2.600 de experţi şi specialişti din întreaga lume.

Amendă uriașă pentru Polonia. Varșovia nu închide o mină de cărbune și amenință: ”Nu primiți niciun cent!"
Black Sea Oil & Gas (BSOG), deţinută de Carlyle International Energy Partners şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), este o companie independentă de energie cu sediul în România care desfăşoară operaţiuni de dezvoltare a resurselor de gaze naturale.

În prezent, portofoliul companiei este alcătuit din Proiectul MGD şi două licenţe de producţie gaze naturale, zăcămintele Ana şi Doina din perimetrul XV Midia - Zona de Apă de Mică Adâncime în care BSOG deţine o participaţie de 70%.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9748
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9748
USD
Azi 4.786
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.786
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9748 RON
USD flag1 USD = 4.7860 RON
GBP flag1 GBP = 6.0002 RON
CHF flag1 CHF = 5.3158 RON
AUD flag1 AUD = 2.9837 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3250 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4199 RON
SEK flag1 SEK = 0.4324 RON
XAU flag1 XAU = 402.6698 RON
Monede Crypto
1 BTC = 472138.85RON
1 ETH = 16597.75RON
1 LTC = 521.39RON
1 XRP = 10.96RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16857.730.77%
BET-BK3152.260.73%
BET-EF916.020.81%
BET-FI61313.55-0.15%
BET-NG1213.860.52%
BET-TR37174.130.77%
BET-TRN36133.200.77%
BET-XT1454.820.64%
BET-XT-TR3153.690.64%
BET-XT-TRN3071.880.64%
BETAeRO871.90-0.19%
BETPlus2492.100.74%
RTL37504.830.66%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel