Galați. SUA, UE, R. Moldova și România, discuții privind transportul cerealelor ucrainene

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Portul Galați / Foto: Pxfuel
Portul Galați / Foto: Pxfuel

Înalţi reprezentanţi ai Statelor Unite ale Americii, ai Uniunii Europene, Republicii Moldova şi României discută, vineri, la Galaţi, despre rutele alternative pentru transportul cerealelor din Ucraina, potrivit Ambasadei SUA la Bucureşti, care transmite susţinerea pentru "asigurarea continuităţii neîntrerupte a exporturilor de cereale ucrainene".

La conferinţa de presă pe tema exporturilor agricole ale Ucrainei în cadrul culoarelor de solidaritate UE - Ucraina vor participa ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, Jim O'Brien, care conduce biroul SUA ce gestionează regimurile de sancţiuni (U.S. Sanctions Coordinator), vicepremierul ucrainean Oleksandr Kubrakov, Magda Kopczynska - director pentru Transportul pe Apă de la Directoratul-General pentru Mobilitate şi Transport, reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ministrul Agriculturii din Republica Moldova, Vladimir Bolea.

"În faţa adversităţii, unitatea primează. Într-o întâlnire crucială, care va avea loc la Galaţi, România, Ucraina, Republica Moldova, Comisia Europeană şi Statele Unite îşi vor uni forţele, în urma ieşirii dure a Rusiei din Iniţiativa pentru cereale la Marea Neagră", precizează Ambasada SUA în anunţ.

Astfel, în cadrul întâlnirii va fi transmisă inclusiv recunoştinţa faţă de România "pentru eforturile sale neclintite în sprijinirea exporturilor de cereale ucrainene".

"În ciuda distrugerii nemiloase de către Rusia a infrastructurii portuare ucrainene şi a depozitelor de cereale, rămânem angajaţi în asigurarea continuităţii neîntrerupte a exporturilor de cereale ucrainene, pentru a satisface cererea globală", arată ambasada.

Subiectul discuţiilor va fi îmbunătăţirea rutelor alternative de transport pentru cerealele din Ucraina.

"Colaborând, suntem hotărâţi să consolidăm şi să diversificăm rutele alternative pentru exporturile de cereale pe cale ferată, rutieră şi maritimă, asigurând rolul esenţial al Ucrainei pe piaţa alimentară globală", adaugă sursa citată, care denunţă Kremlinul pentru că "a transformat hrana în armă şi a pus în pericol securitatea alimentară globală".

"Statele Unite rămân pe poziţie fermă alături de Ucraina, promiţând sprijin şi asistenţă continuă, pentru a ajuta Ucraina să depăşească provocările şi să promoveze prosperitatea în regiune", mai precizează Ambasada SUA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3711
Diferența -0.0134
Zi precendentă 4.3845
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3711 RON
GBP flag1 GBP = 5.8568 RON
CHF flag1 CHF = 5.2912 RON
AUD flag1 AUD = 2.8032 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1575 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4218 RON
SEK flag1 SEK = 0.4541 RON
XAU flag1 XAU = 465.3708 RON
Monede Crypto
1 BTC = 413549.42RON
1 ETH = 7906.14RON
1 LTC = 377.40RON
1 XRP = 9.83RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17435.680.15%
BET-BK3245.37-0.03%
BET-EF950.620.27%
BET-FI61416.571.13%
BET-NG1263.800.47%
BET-TR38448.600.15%
BET-TRN37371.910.15%
BET-XT1493.500.21%
BET-XT-TR3237.520.21%
BET-XT-TRN3153.600.21%
BETAeRO842.53-0.55%
BETPlus2569.340.15%
RTL38925.000.17%

Opinii

Joseph Stiglitz

Joseph Stiglitz: Trump, fără busolă economică: Lumea se întoarce la granițe și taxe

Profesorul și laureatul Premiului Nobel pentru...

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel