"În ceea ce priveşte licitaţia privind cumpărarea celor 100 de tramvaie (...), este de neînţeles cum mai mulţi actori politici fac declaraţii cu privire la o licitaţie care este în curs, despre care CNSC trebuie să dea într-un număr de zile un răspuns, o licitaţie pe fonduri europene care a fost supravegheată şi monitorizată încă din prima zi atât de organismele naţionale, cât şi de cele europene. Nu există niciun dubiu că tot ce s-a întâmplat până acum a fost mai mult decât legal şi transparent, iar toate aceste presiuni publice sunt incorecte. Nu vreau să spun mai multe lucruri. În postarea domnului preşedinte Tăriceanu sunt foarte multe inexactităţi, pe care eu le-am lămurit într-un comunicat de presă, nu există niciun document care să releve faptul că şase din 13 membri ai Comisiei au fost de acord şi restul nu, deci aceste lucruri nu s-au întâmplat, nu ştiu de unde îşi ia informaţiile domnul Tăriceanu, nu ştiu de unde se inspiră, cert este că ceea ce a scris în postare nu este adevărat iar instituţiile statului trebuie să-şi facă datoria", a declarat Gabriela Firea, duminică, la Antena 3.
Ea a afirmat că niciun primar nu are cum să impună unei comisii de licitaţie "cine să câştige, ce naţionalitate să aibă o companie", adăugând că "nu se va accepta niciodată la Bruxelles să se creeze avantaje pentru producătorii autohtoni".
Tăriceanu cere transparență la licitațiile pentru tramvaiele Capitalei
"Nu există posibilitatea ca un primar, nici măcar cel general, să spună unei comisii de licitaţie cine să câştige, ce naţionalitate să aibă o companie. Din momentul în care am devenit stat membru al UE, trebuie să aplicăm toate prevederile atât naţionale, cât şi comunitare. Politicienii, dacă doresc, pot să modifice legea achiziţiilor publice astfel încât să existe avantaje pentru producătorii români. Şi eu sunt un bun român şi eu vreau să sprijinim producţia românească de absolut orice, nu doar de tramvaie, dar în acest moment legislaţia, aşa cum este ea, nu poate să creeze discriminări pozitive pentru producătorii români. Poate, în perioada următoare, politicienii care sunt acum la putere, care au dat un guvern jos şi au instalat un alt guvern vor modifica legislaţia, dar vă spun că pe această chestiune a tratamentului egal al companiilor care intră într-o procedură de licitaţie internaţională, pentru că aşa este aceasta despre care vorbim, nu se va accepta niciodată la Bruxelles să se creeze avantaje pentru producătorii autohtoni, iar companiile despre care vorbeşte domnul preşedinte Tăriceanu au câştigat licitaţii internaţionale, licitaţii europene, nu doar în România, nu doar la Bucureşti, ci şi în alte municipii din ţară. Recomand mai mare atenţie cu privire la declaraţiile politice în legătură cu proceduri care se află acum în curs în privinţa unor achiziţii publice şi care au fost supravegheate şi sunt de către toate instituţiile", a mai spus Firea.
Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, i-a solicitat primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, să asigure o procedură transparentă pentru licitaţia de achiziţionare a unor tramvaie, amintind că cele fabricate la Arad circulă şi în Cluj-Napoca, Arad şi Oradea.
"Noi nu i-am cerut să intervină în licitaţii, ci să se asigure că procedura este transparentă şi nu dirijată către compania turcească. Să se asigure că în caietul de sarcini nu sunt incluse prevederi menite din start să elimine sau să defavorizeze compania românească. Cred că nu trebuie să se repeadă să aprobe un raport de licitaţie validat de doar 6 membri ai comisiei din totalul de 13! Legea îi permite să ceară reanalizarea ofertelor fără să fie acuzată că intervine în licitaţie! Îi reamintesc dnei primar general că tramvaiele fabricate la Arad circulă şi în Cluj-Napoca, Arad şi Oradea şi nu văd de ce ele nu ar fi bune şi pentru Bucureşti", a scris Tăriceanu pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.