În acest context, 22% dintre organizaţiile globale de asistenţă medicală confirmă că toate echipamentele medicale pe care le folosesc rulează un software actualizat.
"Medicina a fost întotdeauna un domeniu în care inovaţiile joacă un rol crucial şi cu adevărat salvator. Cu toate acestea, în timpul pandemiei, industria sănătăţii a fost nevoită să accelereze semnificativ implementarea noilor dezvoltări. Într-adevăr, acest ritm de schimbare şi digitalizarea urgentă în cadrul organizaţiilor medicale au fost aspecte remarcate de 81% dintre directori într-un raport recent Accenture. Utilizarea echipamentelor învechite poate duce la incidente cibernetice. Când dezvoltatorii de software încetează să mai susţină un sistem de operare, ei opresc, de asemenea, lansarea oricăror actualizări, care, printre alte îmbunătăţiri, conţin adesea patch-uri de securitate pentru vulnerabilităţile descoperite. Dacă nu sunt corectate, acestea pot deveni un vector de atac iniţial uşor şi accesibil pentru a pătrunde în infrastructura organizaţiei, chiar şi pentru atacatorii slab calificaţi. Organizaţiile din domeniul sănătăţii colectează o mulţime de date sensibile şi valoroase, acest lucru făcându-le una dintre cele mai profitabile ţinte, iar dispozitivele neactualizate pot facilita accesul pentru atacatori", se menţionează în concluziile raportului de specialitate.
Miliarde de parole sparte. Anunțul a fost făcut de Google. Verifică-ți telefonul
Facebook a găsit ”buba”! De ce nu a funcționat rețeaua socială
Google avertizează miliardele de utilizatori de Chrome
În ceea ce priveşte pregătirea pentru securitate cibernetică, trei din zece lucrători din domeniul sănătăţii (30%) sunt foarte încrezători că organizaţia în care muncesc poate opri în mod eficient toate atacurile sau breşele de securitate din perimetru.
De asemenea, peste o treime (34%) şi-au exprimat convingerea că organizaţia lor are o protecţie adecvată de securitate IT actualizată, atât hardware, cât şi software, iar 50% dintre respondenţii globali au fost de acord că organizaţia a suferit deja breşe de date, atacuri DDoS (Distributed Denial of Service) sau ransomware.
Sondajul global a fost realizat de Arlington Research, la comanda Kaspersky, pe un eşantion de 389 de respondenţi din 34 de ţări.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.