Globalizarea elitei versus naționalismul "America First"

De la sfârșitul războiului rece, reuniunea anuală de la Davos - care reunește lideri politici și de afaceri din întreaga lume - a devenit un simbol al globalizării conduse de elite, se spune în analiza Financial Times.

Dar Trump este un dușman declarat al ceea ce el numește „globalism”. Participanții la Davos promovează comerțul liber; Trump spune că „tarif” este cuvântul său preferat. WEF găzduiește nenumărate forumuri despre cooperarea internațională; Trump crede în naționalismul „America First”.

Timp de trei decenii, marile puteri ale lumii au îmbrățișat în general viziunea mondială de la Davos. Aceasta a fost o perioadă în care interdependența economică a înecat rivalitățile geopolitice. Trump, președintele chinez Xi Jinping și președintele rus Vladimir Putin au luat cuvântul la Forumul Economic Mondial în trecut.

Ceea ce este în joc este monopolul [puterii] Occidentului, care a apărut după prăbușirea Uniunii Sovietice.

Revizionismul marilor puteri: SUA, Rusia și China rescriu regulile

Dar acum, în moduri diferite, SUA, China și Rusia au devenit puteri revizioniste care doresc o schimbare radicală a ordinii mondiale actuale.

Atunci când Putin a lansat o invazie la scară largă a Ucrainei în 2022, el a sacrificat legăturile economice ale țării sale cu Occidentul în favoarea viziunii sale de grandoare rusă. China lui Xi a devenit mai naționalistă și mai amenințătoare în comportamentul său față de Taiwan. Iar Trump cere schimbări fundamentale ale sistemului comercial internațional și ale relației Americii cu aliații săi.

Nu este foarte surprinzător faptul că Rusia și China cer schimbări ale ordinii mondiale. Rusia este o fostă superputere care se străduiește să își reconstruiască influența pierdută. China este o superputere în ascensiune care dorește ca lumea să se adapteze ambițiilor sale. Revizionismul american este cel mai derutant și cel mai amplu în consecințele sale.

SUA este încă cea mai puternică țară din lume și cea mai mare economie a lumii. Dolarul este moneda de rezervă a lumii, iar sistemul american de alianțe susține securitatea Europei, Asiei și Americii. Dacă SUA dorește cu adevărat să își regândească în mod fundamental angajamentele internaționale, atunci întreaga lume va trebui să se adapteze.

Ordinea liberală în criză: SUA, disruptorul principal

Și totuși, acest lucru pare să fie ceea ce se întâmplă. Potrivit lui John Ikenberry de la Universitatea Princeton, un important teoretician al relațiilor internaționale, „un stat revizionist a intrat în scenă pentru a contesta ordinea internațională liberală ... este vorba de Statele Unite. Este Trump în Biroul Oval, inima lumii libere”.

În opinia lui Ikenberry, Trump este pe punctul de a contesta „aproape fiecare element al ordinii internaționale liberale - comerțul, alianțele, migrația, multilateralismul, solidaritatea dintre democrații, drepturile omului”.

În consecință, în loc să sprijine status quo-ul internațional, SUA este pe cale să devină principalul perturbator. „Fiecare discuție pe care am ținut-o vreodată despre riscurile geopolitice cu care ne confruntăm în lume a început cu China și Rusia”, spune Ivo Daalder de la Chicago Council on Global Affairs. „Dar cel mai mare risc suntem noi. Este America”.

Aliații Americii sub presiune: o lume mai nesigură

Aliații tradiționali ai Americii sunt printre țările care se simt cel mai amenințate de o schimbare a modului în care SUA își exercită puterea. Democrațiile cu putere medie precum Regatul Unit, Japonia, Canada, Coreea de Sud, Germania și întreaga UE s-au obișnuit cu o lume în care piețele americane sunt deschise - iar SUA oferă o garanție de securitate împotriva puterilor autoritare amenințătoare.

Însă Trump promite să impună tarife vamale celor mai apropiați aliați ai Americii și a pus sub semnul întrebării garanțiile de securitate ale SUA - inclusiv articolul 5 din NATO, clauza de apărare reciprocă. Într-o ocazie notorie din acest an, președintele ales a remarcat că ar lăsa Rusia „să facă ce naiba vrea” cu țările NATO care nu și-au respectat angajamentele privind cheltuielile pentru apărare.

Amenințarea pe care Trump o reprezintă pentru interesele aliaților conduce deja la dezbateri agitate în unele dintre țările vizate de acesta. Când Chrystia Freeland a demisionat din funcția de ministru de finanțe al Canadei în această lună, ea l-a acuzat pe Justin Trudeau, prim-ministrul, că nu recunoaște „provocarea gravă” reprezentată de „naționalismul economic agresiv al Americii, inclusiv amenințarea cu tarife de 25 %”. Ea a sugerat că Canada trebuie să își păstreze praful de pușcă fiscal uscat pentru a se pregăti pentru un „război al tarifelor”.

Întrebarea dacă și cum să răspundem la tarifele lui Trump preocupă diplomații din întreaga lume occidentală. Găsirea unui răspuns este cu atât mai dificilă cu cât adevăratele intenții ale lui Trump rămân neclare. Este fostul și viitorul președinte cel mai bine înțeles ca un negociator? Sau este el un revoluționar - hotărât să arunce în aer sistemul, indiferent de situație?

Răspunsul inițial al UE va fi să spere că amenințările tarifare ale lui Trump sunt doar o tactică de negociere și că se poate ajunge la un acord rezonabil, cu mult înainte de declanșarea unui război comercial total. Dar dacă Trump continuă să amenințe cu tarifele pentru o perioadă prelungită, Bruxelles-ul va riposta probabil.

Alți aliați americani, precum Marea Britanie și Japonia, ar putea reacționa diferit. Guvernul britanic va spera că administrația Trump îl va scuti de taxe vamale, poate pentru că SUA are un mic excedent comercial cu Regatul Unit. Chiar dacă Marea Britanie este afectată, profunzimea și importanța relațiilor de securitate dintre Londra și Washington vor face ca orice guvern britanic să se gândească foarte bine înainte de a intra într-un război comercial cu SUA.

Japonia, care are un excedent comercial important cu SUA, este o țintă potențială mult mai evidentă pentru tarifele Trump. Dar oficialii japonezi consideră că este puțin probabil ca Tokyo să riposteze. La fel ca britanicii, japonezii ar fi foarte reticenți în a face ceva care să tenteze o administrație Trump să pună pe masă garanțiile de securitate americane - ca următorul jeton al Washingtonului într-o negociere.

Nevoia aliaților Americii de a găsi un echilibru între prioritățile comerciale și securitatea națională reflectă faptul că nu doar ordinea economică globală este pusă sub semnul întrebării. În Europa și Asia, echilibrul de putere stabilit este, de asemenea, amenințat.

În ceea ce privește securitatea, Rusia și China sunt cei mai periculoși revizioniști, deoarece sunt națiunile care solicită modificarea frontierelor internaționale și ajustări ale ordinii de securitate globale și regionale.

Putin și Xi profită de noile oportunități geopolitice

Atât Putin, cât și Xi văd în mod clar oportunități în situația globală actuală. Într-un discurs recent la summitul Brics din Rusia, Xi a salutat apariția unei noi ere globale, „definită de turbulențe și transformări”. Putin a atins o notă similară într-un discurs pe care l-a ținut la Soci la 7 noiembrie, la două zile după alegerea lui Trump, proclamând: „În fața ochilor noștri, apare o ordine mondială complet nouă”.

Uneori, Putin și Trump par să citească de pe aceeași foaie de imn anti-deșteptare. În discursul său de la Soci, liderul rus și-a definit inamicul drept „mesianismul liberal și globalist” - sentimente pe care Trump le-ar fi putut prelua cu ușurință.

Dar, în timp ce Trump crede că noua ordine mondială ar trebui să sporească bogăția și puterea Americii, obiectivul central al lui Putin este să reducă SUA la dimensiune. El a declarat audienței sale de la Soci că „miza este monopolul [puterii] Occidentului, care a apărut după prăbușirea Uniunii Sovietice”.

Xi consideră, de asemenea, declinul puterii occidentale drept o caracteristică centrală și de dorit a noii ordini mondiale emergente. Liderului chinez îi place să proclame că „estul se ridică, în timp ce vestul scade”. Atât Rusia, cât și China speră să construiască Brics ca o contrapondere la G7, dominat de Occident.

Dincolo de generalități, atât Putin, cât și Xi au în vedere cereri teritoriale specifice. La Washington și Bruxelles, se presupune în prezent că Rusia este hotărâtă nu doar să păstreze teritoriul ucrainean pe care l-a ocupat, ci și să pună capăt independenței țării, obținând un drept de veto asupra politicilor externe și de securitate ale Ucrainei, precum și să instituie la Kiev un guvern favorabil Moscovei.

Oficialii occidentali remarcă, de asemenea, că cererile lui Putin înainte de război s-au extins mult dincolo de Ucraina. Într-un ultimatum emis de Kremlin în decembrie 2021, cererile Rusiei includeau retragerea tuturor forțelor NATO din țările est-europene care au aderat la alianță după prăbușirea blocului sovietic.

Presupunerea în cadrul NATO este că războiul din Ucraina - și pierderile imense suferite de forțele ruse din partea forțelor ucrainene susținute de Occident - îl vor face pe Putin să gândească și mai radical. Un înalt oficial european spune: „Trebuie să înțelegem că Rusia crede că este deja în război cu noi”. Un omolog american adaugă că o victorie rusă în Ucraina ar reprezenta o „amenințare uriașă” pentru NATO.

O victorie rusă percepută în Ucraina ar avea, de asemenea, rezonanță în întreaga lume, în special în China. O posibilitate evidentă este că aceasta l-ar încuraja pe Xi să își urmărească propriile ambiții revizioniste în Asia. Profesorul Steve Tsang de la Soas, Universitatea din Londra, susține că Xi crede că „cucerirea Taiwanului” este fundamentală pentru „visul său chinezesc”. Pentru Xi, victoria în Taiwan ar marca „apariția Chinei ca putere preeminentă” în Indo-Pacific și, în cele din urmă, în lume.

Poziția Beijingului este că Taiwanul este recunoscut la nivel internațional ca parte a Republicii Populare Chineze. Insula este însă autonomă, iar independența sa de facto ar putea înceta doar prin presiuni chineze intense - sau printr-o invazie. La Beijing, conducerea politică a Taiwanului este descrisă drept separatiști periculoși. În America au existat numeroase speculații conform cărora Xi a spus armatei sale să fie gata să cucerească insula până în 2027. Data despre care liderul chinez însuși a vorbit în public este 2050. Pe de altă parte, Xi are acum 71 de ani. El ar putea fi tentat să încerce să își asigure moștenirea relativ curând.

Președintele Joe Biden a declarat de mai multe ori că SUA sunt pregătite să intre în război pentru a apăra Taiwanul de o invazie chineză, deși Trump nu a făcut niciun angajament în acest sens. Și în timp ce viitorul președinte este înconjurat de șoimii Chinei, el însuși a făcut campanie ca un candidat al păcii - și și-a exprimat frecvent admirația atât pentru Xi, cât și pentru Putin.

Întrebările cu privire la modul în care Trump își va interpreta agenda revizionistă „America pe primul loc” sunt și mai complexe din cauza faptului că acesta nu va opera într-un vid internațional. Președintele american va trebui, de asemenea, să răspundă acțiunilor și reacțiilor altor puteri străine - în special liderilor revizioniști de la Moscova și Beijing.

Cinci scenarii pentru viitorul ordinii mondiale

Date fiind toate elementele implicate, nu pot exista certitudini cu privire la modul în care va evolua noua ordine mondială, ci doar scenarii. Iată așadar cinci posibilități.

Un nou târg al marilor puteri

Natura tranzacțională a lui Trump, hotărârea sa de a evita războiul și disprețul său față de aliații democratici determină SUA să încheie un nou mare târg cu Rusia și China. SUA acordă tacit Rusiei și Chinei sfere de influență în regiunile lor. America se concentrează pe afirmarea dominației în propria regiune - împingând Mexicul și Canada și încercând să recupereze Canalul Panama și să obțină controlul asupra Groenlandei. Trump forțează încheierea unui acord de pace în Ucraina fără garanții de securitate. Sancțiunile împotriva Rusiei sunt relaxate, iar Putin este primit la cina de Ziua Recunoștinței la Mar-a-Lago. Un posibil târg cu China ar implica relaxarea restricțiilor tehnologice americane și a tarifelor impuse Beijingului, în schimbul achizițiilor chineze de bunuri americane și al unor contracte avantajoase în China pentru companii americane precum Tesla. Trump ar semnala, de asemenea, lipsa sa de interes în lupta pentru apărarea Taiwanului. Aliații SUA din Europa și Asia ar trebui să se străduiască să își asigure propria apărare într-o nouă atmosferă de nesiguranță.

Război accidental

Aliații occidentali au un război comercial între ei. Instabilitatea politică se extinde în Europa, odată cu ascensiunea forțelor populiste care simpatizează atât cu Trump, cât și cu Putin. O încetare a focului este convenită în Ucraina - dar în Europa există o teamă generalizată că Rusia va relua ostilitățile la un moment dat. Trump însuși pune în mod repetat sub semnul întrebării dorința Americii de a-și apăra aliații. China, Rusia sau Coreea de Nord - sau o combinație a acestor puteri - decid să profite de dezorganizarea occidentală prin lansarea de acțiuni militare în Asia și Europa. Dar au calculat greșit. Democrațiile asiatice și europene ripostează și, în cele din urmă, SUA este atrasă în conflict, așa cum s-a întâmplat de două ori în secolul XX.

Anarhie într-o lume fără lideri

SUA, China, Rusia și UE evită conflictul direct. Însă politicile „America First” ale lui Trump privind comerțul, securitatea și instituțiile internaționale creează un vid de leadership. Războaiele comerciale ale lui Trump frânează creșterea economică în întreaga lume. Conflictele civile din țări precum Sudan și Myanmar se intensifică. ONU este debilitată de rivalitatea dintre marile puteri și este neputincioasă să intervină. În schimb, conflictele sunt alimentate de puteri regionale concurente care caută avantaje și resurse. Tot mai multe țări, cum ar fi Haiti, alunecă în anarhie violentă. Fluxurile de refugiați către Occident cresc. Partidele populiste, care disprețuiesc democrația liberală, înfloresc într-o atmosferă de insecuritate socială și economică.

Globalizarea fără America

SUA se retrag în spatele zidurilor tarifare și părăsesc Organizația Mondială a Comerțului. Prețurile cresc în America, iar bunurile devin din ce în ce mai proaste. Restul lumii reacționează la autarhia americană prin accelerarea interdependenței economice. UE ratifică noul său acord comercial cu America Latină și semnează noi acorduri cu India și China. De asemenea, Europa își deschide piața pentru vehiculele electrice și tehnologiile ecologice chinezești, în schimbul instalării de fabrici chinezești în UE și al limitării agresiunii Rusiei împotriva Europei. Integrarea sudului global cu economia chineză se adâncește și mai mult, iar Brics câștigă noi membri și influență. Utilizarea dolarului ca monedă globală scade.

America First reușește

Credința lui Trump în natura irezistibilă a puterii americane este justificată. Investițiile se îndreaptă spre SUA, crescând poziția de lider a Americii în domeniul tehnologiei și al finanțelor. Europenii și japonezii își măresc considerabil cheltuielile pentru propria apărare, ceea ce este suficient pentru a descuraja agresiunea Rusiei și a Chinei. Tarifele americane reduc drastic creșterea Chinei, provocând o criză a sistemului chinez. Regimul iranian este în cele din urmă doborât de o combinație de presiuni militare, economice și interne. Prestigiul lui Trump crește vertiginos în țară și în străinătate. Liberalii americani sunt reduși la tăcere și unii dintre dușmanii lui Trump sunt închiși. Piața bursieră atinge un nou maxim.

Realitatea următorilor patru ani va fi probabil un amalgam ciudat al tuturor scenariilor de mai sus, plus alte câteva evoluții neprevăzute. După cum a spus celebrul filosof italian Antonio Gramsci, la sfârșitul anilor 1920: „Vechiul moare și noul nu se poate naște; în acest interregnum apar o mare varietate de simptome morbide”.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.