Frauda fiscală cu TVA, estimată la 50 miliarde de euro la nivelul UE

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:

Frauda fiscală cu TVA se ridică la circa 50 de miliarde de euro în Uniunea Europeană, iar la nivel comunitar se discută propuneri de reformare a sistemului fiscal, printre care impozitarea economiei digitale şi un cadru unic de TVA, a declarat, miercuri, Istvan Jakab, consilier economic la Reprezentanţa Comisiei Europene în România.

"La discursul său din septembrie, în care a prezentat starea Uniunii Europene, preşedintele Juncker (Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene - n. r.) a menţionat trei priorităţi pentru politica fiscală, atât în scrisoarea de intenţie, cât şi în discursul ca atare, priorităţi care se referă la o piaţă internă mai aprofundată şi mai echitabilă. Cele trei propuneri fiscale pentru care Comisia doreşte să se înregistreze un progres până la anul pe vremea aceasta sunt: o impozitare echitabilă a economiei digitale, partea fiscală consolidată comună a societăţilor şi crearea unui regim definitiv unic la nivelul Uniunii Europene pentru taxa pe valoarea adăugată", a afirmat Jakab, într-o conferinţă pe teme de fiscalitate, organizată de Deloitte.

În ceea ce priveşte impozitarea economiei digitale, el a arătat că acesta este un subiect fierbinte, atât pe agenda UE, cât şi pe cea internaţională.

"Sunt, practic, două măsuri. Este o discuţie la nivel internaţional, la OCDE şi alte foruri, dar putem aştepta până se ajunge la o decizie la nivel internaţional sau trebuie să facem paşi în acest domeniu? Ideea este că trebuie să facem paşi în acest domeniu, pentru că, la nivelul UE, sunt state membre unde au fost adoptate nişte măsuri, iar Comisia Europeană consideră că, în momentul în care se iau măsuri unilaterale la nivel de stat membru, ulterior coordonarea la nivelul UE va fi mai dificilă", a spus consilierul.

Totodată, în privinţa unui regim comun de TVA, el a menţionat că, din estimări, frauda fiscală în acest sector este de 50 de miliarde de euro anual la nivel european.

"Astfel că este nevoie de o modernizare şi de o simplificare a regulilor TVA. CE consideră că propunerile prezentate ar urma să reducă frauda transfrontalieră cu TVA cu în jur de 80%. Sunt trei propuneri importante, cel mai complex ar fi regimul definitiv al TVA pentru comerţul intraUE, propunere complexă care încearcă să elimine neajunsurile sistemului actual, ar fi un pachet TVA pentru IMM-uri şi ar fi reforma cotelor reduse de TVA. Toate cele trei sunt în discuţii şi trebuie citite împreună, pentru a deveni un cadru unic de TVA la nivelul UE", a adăugat expertul.

Potrivit lui Jakab, toate aceste dosare vor continua să fie în discuţie şi în timpul preşedinţiei României.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența 0.0011
Zi precendentă 4.9748
USD
Azi 4.7843
Diferența 0.0164
Zi precendentă 4.7679
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7843 RON
GBP flag1 GBP = 5.9378 RON
CHF flag1 CHF = 5.2800 RON
AUD flag1 AUD = 2.9786 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3162 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0308 RON
NOK flag1 NOK = 0.4224 RON
SEK flag1 SEK = 0.4347 RON
XAU flag1 XAU = 424.1384 RON
Monede Crypto
1 BTC = 504742.55RON
1 ETH = 15294.79RON
1 LTC = 599.95RON
1 XRP = 14.96RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17004.88-0.15%
BET-BK3193.80-0.33%
BET-EF924.42-0.10%
BET-FI62377.42-1.70%
BET-NG1228.88-0.08%
BET-TR37498.59-0.15%
BET-TRN36448.56-0.15%
BET-XT1466.07-0.27%
BET-XT-TR3178.08-0.27%
BET-XT-TRN3095.66-0.27%
BETAeRO882.82-0.26%
BETPlus2512.57-0.12%
RTL37887.26-0.10%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel