Francisk Chiriac: Vrem un tren monorail care să lege Brăila de Galați

Matei Ion |
Data publicării:
Brăila
EXCLUSIV
Brăila

Președintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, este invitat La Sud prin Sud Est pe DC News și Lider FM unde a vorbit despre felul în care Brăila se poate dezvolta.

Președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Chiriac a povestit că în oraș s-au deschis multe restaurante pe programul operațional de pescuit iar localurile au, bineînțeles, specific pescăresc: ”Avem restaurante cu bucătărie italiană, grecească sau turcească. Avem o gamă variată de astfel de localuri”, a explicat președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Chiriac.

Întrebat de Bogdan Chirieac dacă centrul Brăilei este restaurat, președintele CJ a spus că: ”Primarul a emis o hotărâre care prevede că cine nu își renovează clădirea care se află în centrul istoric al orașului  are impozit de 500% iar dacă își renovează clădirile atunci sunt scutiți de plata impozitului timp de cinci ani”.

Francisk Chirieac a mai adăugat că șa ora aceasta în Brăila se construiește cel mai mare parc pentru copii și că fostul consulat italian din oraș este renivat de un investitor străin. 

Șeful Consiliului Județean Brăila a mai adăugat că se dorește construirea unui monorail între Brăila și Galați și se așteaptă să primească sprijin de la europartalemtarii Dan Nica și Mihai Tudose pentru realizarea acestui proiect.

Chiriac a mai vorbit și despre dezvoltarea portuară, strategia fiind ca orașul Galați să se dezvolte pe zona containerelor iar Brăila pe zona de cereale: ”Toate acestea sunt posibile datorită Asociației de Dezvoltare Intercomunitara Dunarea Brăila (ADI), proiect care este nu numai între Brăila și Galați dar și între Călărași și Ialomița. Iar acest lucru nu face decât să pună bazele unui proiect mare pe termen mediu și lung.”

Nou aeroport în România. Costel Fotea: Va ajunge la peste 800.000 de călători anual

Prezent în emisiunea Sud prin Sud-Est, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, a anunţat la începutul lunii, un proiect de construire a unui nou aeroport. 

Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, a anunţat, în direct la DC News, că se va construi un nou aeroport în România, în zona Galaţi-Brăila. Acesta va fi construit într-o zonă care va asigura accesul facil din mai multe părţi ale acestei zone a ţării.

"Consiliul Judeţean Galaţi şi Consiliul Judeţean Brăila au dat hotărâri prin care am făcut un parteneriat între cele două instituţii, iar începând de săptămâna viitoare demarăm procedurile de achiziţie pentru a construi un aeroport în această regiune. Pe o rază de 100 de kilometri, de jur împrejur, sunt 3,9 milioane de cetăţeni pe care îi poate deservi acest aeroport. E o investiţie care urmează să fie făcută. Avem Combinatul siderurgic, avem Şantierul Naval, avem cele două universităţi la Galaţi, combinatul de la Brăila, Iazaki, avem zona de Insula Mare a Brăilei unde sunt peste 60.000 de hectare de teren şi zona poate să se dezvolte foarte bine.

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.977
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.7511
Diferența -0.0032
Zi precendentă 4.7543
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9770 RON
USD flag1 USD = 4.7511 RON
GBP flag1 GBP = 6.0054 RON
CHF flag1 CHF = 5.2851 RON
AUD flag1 AUD = 3.0237 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3422 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0318 RON
NOK flag1 NOK = 0.4279 RON
SEK flag1 SEK = 0.4464 RON
XAU flag1 XAU = 448.4343 RON
Monede Crypto
1 BTC = 436159.20RON
1 ETH = 11808.57RON
1 LTC = 546.14RON
1 XRP = 10.87RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17450.67-0.42%
BET-BK3302.05-0.18%
BET-EF951.78-0.46%
BET-FI61985.76-0.29%
BET-NG1274.50-0.37%
BET-TR38481.64-0.42%
BET-TRN37404.03-0.42%
BET-XT1498.98-0.38%
BET-XT-TR3249.41-0.38%
BET-XT-TRN3165.15-0.38%
BETAeRO866.77-0.17%
BETPlus2575.02-0.42%
RTL38859.94-0.41%

Comunicate de presa

Janusz Bugajski, Senior Fellow la Jamestown Foundation din Washington DC
Vladimir Putin și Donald Trump, în 2017, în Vietnam / Foto Kremlin.ru.jpg
Turiști / Foto: Freepik

Avertizare de călătorie: Grevă naţională în Belgia

Posibile perturbări ale transportului public...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel