Reprezentanţii sindicali se vor întâlni sâmbătă cu echipa managerială de la Ford pentru următoare fază a discuţiilor, a precizat purtătorul de cuvânt de la IG Metall, sindicat care a ameninţat deja că va lua măsuri care vor afecta operaţiunile Ford, dacă grupul american nu renunţa la planurile vizând concedierea mai multor mii de angajaţi în Germania şi întreaga Europă.
Conform unui scenariu pesimist prezentat luni de echipa de conducere de la Ford, în faţa a aproximativ 12.000 de angajaţi care s-au strâns în hala uzinei Ford de la Koln (Germania), până la 2.500 de angajaţi care lucrează în dezvoltarea de produs ar putea să fie disponibilizaţi, acestora urmând să li se alăture 700 de angajaţi din sectorul administrativ.
Purtătorul de cuvânt de la IG Metall a dezvăluit că pe masa negocierilor există şi un al doilea scenariu, dar a refuzat să ofere alte detalii.
Ford nu a dorit să comenteze aceste declaraţii reamintind că, în data de 20 ianuarie, a dat publicităţii un comunicat de presă în care anunţa că trecerea la producţia de vehicule electric necesită schimbări structurale, dar nu vor fi făcute alte comentarii până la finalizarea planurilor.
Producătorul auto american s-a angajat ca până în 2030 să vândă în Europa exclusiv automobile electrice, iar conducerea companiei a avertizat în repetate rânduri că producţia de automobile electrice necesită mai puţină forţă de muncă decât automobilele cu motoare pe combustie.
Forţa de muncă pe care Ford o are în Europa a fost afectată de un val de disponibilizări în 2019 şi 2020, în contextul în care producătorul auto a vrut să ajungă la o marjă operaţională la 6% în Europa, un obiectiv care a fost dejucat de pandemia de coronavirus, astfel că în primele nouă luni ale anului trecut Ford a realizat în Europa o marjă de profit brut de doar 2,2% din vânzări.
Ford Motor Company este o companie globală cu sediul în Dearborn, Michigan, ce are aproximativ 190.000 de angajaţi în întreaga lume. În Europa, Ford este responsabilă pentru producerea, vânzarea şi întreţinerea vehiculelor marca Ford pe 50 de pieţe individuale şi are circa 45.000 de angajaţi la unităţile sale deţinute în totalitate şi la întreprinderile mixte consolidate şi aproape 59.000 de oameni, când sunt incluse afacerile neconsolidate.
În luna martie a anului trecut, constructorul auto Ford a transferat proprietatea fabricii de la Craiova către partenerul său Ford Otosan, cel mai mare producător de vehicule comerciale din Europa, acest proces fiind condiţionat de aprobările autorităţilor relevante şi ca urmare a consultărilor.
Citește și Microsoft vrea să dea afară aproape 10.000 de angajați
Producătorul de software a subliniat că aceste restructurări se vor traduce printr-o lovitură de 1,2 miliarde de dolari care va fi inclusă în bilanţul financiar pe trimestrul al doilea. Microsoft urmează să dea publicităţii rezultatele pe trimestrul al doilea în data de 24 ianuarie iar analiştii se aşteaptă ca grupul să anunţe o majorare a cifrei de afaceri cu doar 2,7% în ritm anual, un ritm foarte mic pentru un gigant din sectorul informatic obişnuit cu creşteri de două cifre. ....
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.