"Lipsa unui acord privind Brexitul ar fi o catastrofă. Este important să vedem ratificat acordul care se discută în acest moment", a afirmat directorul subsidiarei europene a Ford, Steven Armstrong.
Acesta a declarat pentru Reuters că firma ia în considerare majorarea importurilor de maşini în Regatul Unit, înainte de 29 martie 2019, data ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, pentru a evita orice întârziere în cazul în care nu va exista un acord. Ford, care deţine pe teritoriul britanic două fabrici de motoare, lucrează cu furnizorii pentru a reduce întârzierile şi verifică infrastructura din portul Dagenham, de unde pleacă produsele companiei.
Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au aprobat duminică în cadrul unui summit extraordinar acordul privind ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar, precum şi declaraţia care schiţează relaţia post-Brexit cu Londra. Acordul de retragere, care are 585 de pagini, detaliază condiţiile juridice ale ieşirii Marii Britanii din UE, la 29 martie 2019.
Steven Armstrong a apreciat că acordul "nu este perfect" dar permite companiei să-şi facă planuri.
Separat, producătorul auto american a anunţat că va transfera o parte din angajaţii de la fabricile sale din SUA pentru a face faţă cererii în creştere pentru camionete şi SUV-uri.
Aproximativ 500 de angajaţi de la o fabrică din Kentucky vor fi mutaţi la o alta, unde se produc cele mai bine vândute camionete, F-Series, precum şi SUV-urile Expedition şi Lincoln Navigator.
Alţi 500 de angajaţi din Michigan care lucrează la modelele Mustang şi Lincoln Continental vor fi transferaţi la o uzină din apropiere care fabrică sisteme de transmisie pentru camionete.
De asemenea, Ford a anunţat că 150 de muncitori de la fabrica Flat Rock, Michigan, vor primi oferte de muncă la alte unităţi şi nu vor fi concediaţi.
Informaţia vine după ce, luni, rivala General Motors a anunţat că va concedia aproximativ 14.000 de angajaţi din America de Nord, va reduce producţia modelelor mai puţin vândute şi ar putea închide cinci fabrici în încercarea de a reduce costurile şi de a se concentra pe vehiculele autonome şi electrice.
Este cea mai mare restructurare din America de Nord anunţată de GM de când a intrat în faliment, în urmă cu un deceniu.
În aprilie, Ford a anunţat accelerarea planului de reducere a costurilor şi de majorare a marjelor de profit, care include renunţarea la modelele sedan tradiţionale din America de Nord, care nu mai sunt populare în rândul clienţilor.
Grupul american intenţionează acum ca, până în 2022, să-şi reducă costurile cu 25,5 miliarde de dolari, faţă de reduceri de 14 miliarde de dolari anunţate în toamnă.
Ford Motor are aproximativ 200.000 de angajaţi şi 67 de fabrici în întreaga lume. Al doilea mare producător auto din SUA, Ford, este prezent şi pe piaţa din România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.