Publicitate
"Investiţiile fondurilor de pensii administrate privat s-au focalizat într-un procent de 88% în active româneşti, majoritatea fiind denominate în lei. O mare parte a instrumentelor româneşti sunt reprezentate de titluri de stat sau acţiuni listate la BVB", se menţionează într-un raport al ASF.
Titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 51,558 miliarde de lei, respectiv 59,01%. Pe locul doi se aflau acţiunile, cu 21,545 miliarde de lei (24,66%). Obligaţiunile corporative se situau pe locul al treilea din acest punct de vedere, cu 7,529 miliarde de lei, respectiv 8,62% din totalul activelor.
Conform datelor ASF, fondurile de pensii private obligatorii aveau 7.878.374 milioane de participanţi în iunie.
Pe pilonul II sunt active următoarele fonduri de pensii: Metropolitan Life, Aripi, AZT Viitorul tău, BCR, BRD, NN şi Vital.
Câți pensionari are România
Un număr de 4.794.670 pensionari era înregistrat în iulie 2022 în România, iar pensia medie a fost de 1.733 lei, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).
Dintre aceştia, 714.544 aveau perioade lucrate în agricultură, pensia medie fiind de 508 lei.
Din numărul total al pensionarilor din sistemul public de pensii, numărul celor care s-au pensionat la limita de vârstă era de 3.821.660 persoane, dintre care 2.202.199 femei, în timp ce pensia medie se situa la 1.930 de lei.
Pensie anticipată au primit, în iulie 2022, un număr de 9.202 persoane (2.473 lei, pensie medie), pensie anticipată parţială 93.048 de persoane (1.790 de lei pensia medie) şi pensie de invaliditate 401.879 persoane (pensie medie de 792 lei), dintre care 44.427 persoane pentru gradul I de invaliditate (677 lei, pensie medie).
În aceeaşi lună, pensia de urmaş s-a acordat unui număr de 468.722 persoane (907 lei pensia medie), în timp ce ajutor social au primit 159 pensionari (418 de lei în medie).
Salariul mediu net a crescut
Câştigul salarial mediu net a fost, în iunie, de 3.977 lei, mai mare cu 49 de lei (+1,2%), faţă de valoarea consemnată în luna precedentă, arată datele publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În ceea ce priveşte câştigul salarial mediu brut, acesta a avut valoarea de 6.413 lei, în iunie anul curent, cu 55 lei (+0,9%) mai mare decât în luna mai 2022.
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) - 9.331 lei, iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte - 2.186 lei.
Comparativ cu luna iunie a anului precedent, indicele câştigului salarial real a fost 97,6% în luna iunie 2022, respectiv 100,4% comparativ cu luna mai a acestui an. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 223,7%, cu 1,1 puncte procentuale mai mare decât cel înregistrat în luna mai 2022.
Citește și Noua lege a pensiilor. Marius Budăi vine cu noi informații utile
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.