Fondurile de pensii australiene iau măsuri de precauție privind investițiile

Simona Haiduc |
Data publicării:
Fonduri de pensii care au grijă de banii oamenilor
Fonduri de pensii care au grijă de banii oamenilor

Este vorba de măsuri menite să evite pierderi importante pe viitor. 

Publicitate

Două dintre cele mai mari fonduri de pensii din Australia și-au retras banii din acțiunile chinezești, consolidându-și, în schimb, pozițiile în sectorul combustibililor fosili din această țară, reiese din documentele oficiale publicate recent și care fac o analiză a datelor pe ultimele șase luni ale anului 2022.

Valoarea acțiunilor listate în China și Hong Kong ale AustralianSuper și Aware Super, care gestionează împreună aproximativ 400 de miliarde de dolari australieni (267,24 miliarde de dolari), a scăzut cu aproximativ 25%, reducându-se, de asemenea, și numărul total de acțiuni.

Cele două fonduri și-au majorat împreună deținerile la Woodside Energy Group, cel mai mare producător independent de gaze naturale din Australia, cu aproximativ 14 milioane de acțiuni. Având reprezentanțe la Londra și New York și echipe tot mai numeroase de selecționeri de acțiuni, sectorul fondurilor de pensii a cărui valoare se ridică la 2.300 de miliarde de dolari australieni își face tot mai mult simțită prezența pe scena internațională.

Contact permanent cu companiile

Vestea vine la doar câteva zile după ce investitorii activiști au acuzat marile fonduri de pensii din Australia că nu fac suficient de mult pentru a-i determina pe producătorii de combustibili fosili, precum Woodside, să se decarbonizeze. La mai bine de doi ani după ce a vândut acțiunile din portofoliul său de gestiune, AustralianSuper a mărit numărul de acțiuni deținute la producătorul de cărbune termic Whitehaven Coal cu aproximativ 40%, pentru o poziție totală de 21 de milioane de dolari australieni.

AustralianSuper se află într-un contact permanent cu întreprinderile pentru a înțelege "modul în care respectivele companii și-au propus să-și dezvolte activitățile, astfel încât să să ofere valoare pe termen lung într-o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon", a explicat fondul într-un răspuns pentru Reuters. Gazul naturale reprezintă un combustibil de tranziție important, a adăugat un purtător de cuvânt.

Cifrele arată că fondurile de pensii s-au retras din China în a doua jumătate a anului 2022, o perioadă utilă în care investitorii din țările dezvoltate își reconsiderau expunerea la o țară care, la acea dată, continua să aplice măsuri restrictive severe legate de situația epidemiologică locală. 

Abordare revizuită periodic

Aware Super, care administrează aproximativ 150 de miliarde de dolari australieni în numele a 1,1 milioane de membri, și-a redus expunerea la acțiunile listate în China de la aproximativ 420 de milioane de dolari australieni la aproximativ 230 de milioane de dolari australieni. De asemenea, numărul de acțiuni deținute a scăzut.

Aware Super a precizat că are o "expunere relativ redusă" la China, în principal prin intermediul unor manageri externi. "Abordarea noastră în China și, în general, pe piețele listate și de capital privat, este revizuită în mod regulat și ajustată în funcție de riscuri și oportunități", a declarat o purtătoare de cuvânt.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9748
Diferența -0.0011
Zi precendentă 4.9759
USD
Azi 4.786
Diferența -0.0011
Zi precendentă 4.7871
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9748 RON
USD flag1 USD = 4.7860 RON
GBP flag1 GBP = 6.0002 RON
CHF flag1 CHF = 5.3158 RON
AUD flag1 AUD = 2.9837 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3250 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4199 RON
SEK flag1 SEK = 0.4324 RON
XAU flag1 XAU = 402.6698 RON
Monede Crypto
1 BTC = 471426.60RON
1 ETH = 16665.86RON
1 LTC = 515.79RON
1 XRP = 11.06RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16857.730.77%
BET-BK3152.260.73%
BET-EF916.020.81%
BET-FI61313.55-0.15%
BET-NG1213.860.52%
BET-TR37174.130.77%
BET-TRN36133.200.77%
BET-XT1454.820.64%
BET-XT-TR3153.690.64%
BET-XT-TRN3071.880.64%
BETAeRO871.90-0.19%
BETPlus2492.100.74%
RTL37504.830.66%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel