Fonduri europene. 106 milioane euro pentru tineri!

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
A venit momentul în care dorești să faci ceva în plus, pe lângă locul de muncă, pentru a obține un venit suplimentar
A venit momentul în care dorești să faci ceva în plus, pe lângă locul de muncă, pentru a obține un venit suplimentar

Invitată la emisiunea ”100 de minute”, ministrul Fondurilor europene, Rovana Plumb a declarat, referindu-se la  rata de absorbție în Uniunea Europeană, că România este în medie, „mai avem de primit de la Uniunea Europeană”.

Potrivit spuselor sale, s-au trimis cereri de rambursare la Comisie care urmează să fie rambursate. Aceste aproape 8 miliarde de euro reprezintă tot ceea ce înseamnă fonduri europene și de investiții. România a trebuit să recupereze întârzierile. A fost zero absorbție în 2016, a subliniat Rovana Plumb.

”S-a făcut referire la pierderea a 22 milioane euro. Nu s-a pierdut niciun ban. Mai mult decât atât, pentru că s-a vorbit despre tinerii care sunt sprijiniți de către statul român prin proiecte finanțate din bani europeni, avem la dispoziție 106 milioane euro. 200.000 de tineri care vor sprijiniți. Acești bani se pot cheltui până în 2023. Și vă asigur că nu s-a pierdut niciun ban, pentru că regulamentul a fost schimbat la nivelul UE, dându-se posibilitatea de a fi accesați banii până în 2023”.

Citește și Rovana Plumb: Absorbția fondurilor europene a României, aproape de media UE

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.977
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9771
USD
Azi 4.5998
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.6005
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9770 RON
USD flag1 USD = 4.5998 RON
GBP flag1 GBP = 5.9509 RON
CHF flag1 CHF = 5.2151 RON
AUD flag1 AUD = 2.8796 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.2014 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4393 RON
SEK flag1 SEK = 0.4599 RON
XAU flag1 XAU = 463.2781 RON
Monede Crypto
1 BTC = 386359.42RON
1 ETH = 8526.70RON
1 LTC = 375.94RON
1 XRP = 9.56RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Comunicate de presa

Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...

ANAF / Foto: DCBusiness

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel