Fondul suveran din Arabia Saudită a cheltuit anul trecut peste 31 miliarde $

Mara Ivan |
Data actualizării: | Data publicării:
Dolari
Dolari

Este concluzia unui raport publicat de Global SWF, organizaţie care urmăreşte activitatea fondurilor suverane de investiţii, transmite Reuters.

Fondul suveran de investiţii al Arabiei Saudite (Public Investment Fund-PIF) a fost responsabil pentru un sfert din cele aproape 124 de miliarde de dolari cheltuite anul trecut de fondurile suverane de investiţii din întreaga lume.

Potrivit Global SWF, anul trecut PIF a cheltuit aproximativ 31,5 miliarde de dolari pentru 49 de achiziţii, în creştere cu 33% comparativ cu 2022. Aceasta în condiţiile în care toate fondurile suverane din lume au investit anul trecut aproximativ 123,8 miliarde de dolari.

Graţie creşterii cotaţiilor acţiunilor la nivel mondial, valoare activelor controlate de fondurile suverane din întreaga lume a ajuns la un nivel record de 11.200 de miliarde de dolari. Global SWF precizează că fondurile totale cheltuite de fondurile suverane pentru tranziţia energetică, orice începând de la hidrogen verde şi până la extracţia de litiu, au atins şi ele un nivel record de 25,9 miliarde de dolari în 2023.

Cu toate acestea, cheltuielile totale ale fondurilor suverane au fost mai mici anul trecut cu 21% comparativ cu situaţia din 2022. "Asta ar putea semnala o abordare excesiv de prudentă, având în vedere că există foarte mult capital care ar putea fi pus la muncă de aceste instituţii", subliniază directorul Global SWF, Diego López.

Un exemplu este fondul suveran din Singapore, GIC, care în ultimii şase ani a fost lider când vine vorba de cheltuielile fondurile suverane din întreaga lume, şi care în 2023 a investit cu 48% mai puţin decât în 2022, chiar dacă a beneficiat de un aport de capital de 144 miliarde de dolari din partea Băncii Centrale din Singapore.

Potrivit raportului Global SWF fondurile suverane din Golful Persic şi-au crescut semnificativ dominaţia pe piaţa globală, în dauna fondurilor din Singapore şi Canada, şi în prezent sunt responsabile pentru aproape 40% din valoarea investiţiilor alocate de fondurile suverane din întreaga lume.

Chiar dacă Global SWF nu a oferit detalii cu privire la investiţiile individuale ale Public Investment Fund, sumele mari cheltuite anul trecut de fondul saudit pentru echipe de fotbal şi turnee de golf au făcut valuri anul trecut în sectorul sporului. De exemplu, în luna iunie prinţul moştenitor Mohammed bin Salman a anunţat că PIF va prelua controlul la primele patru echipe de fotbal din regat: Al-Ittihad, Al-Ahli, Al-Hilal şi Al-Nassr.

Pe lângă sumele mari cheltuite în sport, cele mai mari investiţii ale PIF au fost în alte sectoare şi aproximativ 42% din cheltuielile sale totale au fost făcute acasă. Printre cele mai mari achiziţii se numără preluarea companiei americane de jocuri Scopely pentru 4,9 miliarde de dolari, achiziţionarea diviziei de leasing aerian a băncii Standard Chartered pentru 3,6 miliarde de dolari şi preluarea producătorului de oţel Hadeed pentru 3,3 miliarde de dolari.

În ceea ce priveşte perspectivele pentru 2024, Global SWF se aşteaptă ca activele sub administrare ale tuturor investitorilor de stat, incluzând fondurile suverane de investiţii dar şi băncile centrale şi fondurile de pensii, să depăşească recordul din 2021 de 50.800 miliarde de dolari. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0005
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.7871
Diferența -0.0037
Zi precendentă 4.7908
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7871 RON
GBP flag1 GBP = 6.0070 RON
CHF flag1 CHF = 5.3453 RON
AUD flag1 AUD = 2.9922 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3246 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4219 RON
SEK flag1 SEK = 0.4331 RON
XAU flag1 XAU = 403.2660 RON
Monede Crypto
1 BTC = 460346.64RON
1 ETH = 16015.63RON
1 LTC = 493.07RON
1 XRP = 10.59RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16873.370.86%
BET-BK3153.180.76%
BET-EF915.750.78%
BET-FI61231.83-0.28%
BET-NG1214.360.56%
BET-TR37208.620.86%
BET-TRN36166.730.86%
BET-XT1455.320.68%
BET-XT-TR3154.760.68%
BET-XT-TRN3072.930.68%
BETAeRO877.080.41%
BETPlus2494.350.84%
RTL37580.090.87%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel