Potrivit sursei citate, întreprinzătorii se mai pot înscrie până la 30 iunie 2022 pentru a accesa aceste programe şi a beneficia de granturi, garanţii de stat şi subvenţii de dobânzi şi comisioane în vederea dezvoltării proiectelor de investiţii.
"Resursele importante alocate de FNGCIMM SA IFN pentru derularea activităţii de garantare în cadrul Programelor IMM Invest, Agroimminvest, IMM Prod şi Garant Construct şi buna organizare a activităţii înregistrează primele rezultate dar, întrucât actualele scheme de ajutor de stat derulate de FNGCIMM în numele şi contul statului român expiră la 30 iunie 2022, facem un apel la mobilizarea întregului mediu antreprenorial şi la reprezentanţii unităţilor administrative teritoriale eligibile, pentru a accesa aceste programe şi a beneficia de granturi, garanţii de stat şi subvenţii de dobânzi şi comisioane, pentru dezvoltarea proiectelor de investiţii, a afacerilor pe care le administrează sau a localităţilor pe care le reprezintă", precizează FNGCIMM într-un comunicat remis Agerpres.
Potrivit sursei citate, primii 880 de antreprenori s-au înscris prin platforma www.imminvest.ro în Programele Garant Construct şi IMM Prod, iar primele garanţii au fost acordate la o distanţă de numai câteva zile de momentul aprobării celor două scheme de ajutor de stat de către Comisia Europeană. Antreprenorii au solicitat 1.236 de credite de investiţii şi capital de lucru cu o valoare de 2,1 miliarde lei în cadrul Programului IMM Prod şi de 1,5 miliarde lei pentru Programul Garant Construct.
"Platforma va rămâne deschisă numai până la data de 30 iunie 2022 astfel că atât timpul disponibil pentru înscrierea pe platforma www.imminvest.ro cât şi plafoanele disponibile sunt extrem de limitate motiv pentru care reiterăm îndemnurile adresate potenţialilor noştri clienţi de a finaliza cât mai curând documentaţiile necesare înscrierii", precizează reprezentanţii fondului.
IMM Prod şi Garant Construct au un plafon total al garanţiilor de 4 miliarde de lei şi pot fi accesate atât de IMM-uri cât şi de unităţile administrativ teritoriale, după înscrierea în portalul www.imminvest.ro, prin cele 21 de bănci finanţatoare înscrise în Program.
Bugetul schemei de ajutor de stat aferent Programului IMM Prod este de 268.544.792 lei, aproximativ 54,25 milioane euro, iar plafonul total al garanţiilor care pot fi acordate în 2022 este de 1,5 miliarde lei.
Garant Construct are un buget în valoare de 495.572.822 lei, aproximativ 99,11 milioane euro, cu un plafon total al garanţiilor pentru 2022 de 2,5 miliarde lei.
Potrivit Fondului de Garantare, programul IMM Prod are ca obiectiv acordarea de garanţii guvernamentale de până la 90% din valoarea finanţărilor pentru asigurarea lichidităţilor şi pentru investiţiile care încurajează producţia autohtonă, creşterea capacităţii de producţie, reconversia de la intermediere la producţie, digitalizarea activităţii şi alinierea la obiectivele de mediu. Beneficiarii eligibili sunt IMM-uri, inclusiv start-up-uri, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi familiale, forme de organizare a profesiilor liberale care pot desfăşura activităţi de producţie şi care au sediul principal sau secundar într-o zonă urbană.
Programul Garant Construct are două componente - Subprogramul de susţinere a proiectelor de investiţii pentru IMM-urile din sectorul construcţiilor şi Subprogramul de susţinere a proiectelor de investiţii la scară mică pentru UAT-uri, care presupun finanţarea unor activităţi din sectorul construcţiilor. Obiectivul principal al programului este susţinerea proiectelor privind îmbunătăţirea eficienţei energetice, investiţii în domeniul energiei verzi şi alinierea la obiectivele de mediu implementate de IMM-urile din domeniul construcţiilor şi de unităţile administrativ-teritoriale, prin acordarea de garanţii guvernamentale de maximum 90% din valoarea finanţărilor.
Pentru 2022, plafonul total al garanţiilor de 2,5 miliarde lei se împarte în mod egal între cele două componente.
Beneficiarii eligibili ai Subprogramului de susţinere a proiectelor de investiţii pentru IMM-urile din sectorul construcţiilor sunt IMM-uri, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi familiale, forme de organizare a profesiilor liberale, precum arhitecţii şi birourile individuale de arhitectură. Subprogramul de susţinere a proiectelor de investiţii la scară mică dedicat UAT-urilor, respectiv municipiilor, oraşelor şi comunelor are în vedere finanţarea unor activităţi din sectorul construcţiilor şi a proiectelor de mică dimensiune.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.