Măsurile anunțate de Cîțu pentru a proteja asigurații la City Insurance

Oana Pavelescu |
Data actualizării: | Data publicării:

Problema falimentului celui mai mare asigurător din România, City Insurance, stârnește neliniște în rândul celor care au polițe de asigurare la această firmă, unele service-uri refuzând deja să facă reparații pentru mașinile care au asigurare la această companie.

Florin Cîțu, întrebat în legătură cu această chestiune, liniștește apele spunând că executivul are în lucru două Ordonanțe de Urgență ale căror măsuri vor aduce noi reglementări pe piața asigurărilor din România.

Una dintre cele două ordonanțe vizează tarifele polițelor RCA, iar cea de-a două se va ataca în mod direct situația de la City Insurance.
 
"Sunt două Ordonanțe de urgență în avizare. Am discutat și astăzi cu Consiliul Concurenței, ar trebui să fie pe masa Guvernului săptămâna viitoare. O Ordonanță se referă la prețurile asigurărilor RCA, iar alta la situația City Insurance, dacă se ajunge acolo, pentru a asigura că nu se ajunge că oamenii să aibă un claim și să nu poată fi plătit, deci ne asigurăm că se vor putea plăti banii de la Fondul de Garantare. Dacă se întâmplă ceva, ca toți clienții sunt protejați", a declarat, miercuri, premierul Cîțu.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) informa la începutul lunii septembrie că în conturile asigurătorului City Insurance nu a fost efectuată nicio plată aferentă contravalorii acţiunilor subscrise de către acţionarul minoritar i3CP Holding BV, astfel încât nu sunt îndeplinite cerinţele privind restabilirea nivelului fondurilor proprii de bază eligibile care acoperă cerinţa minimă de capital.

"Autoritatea de Supraveghere Financiară a fost informată de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA), în calitate de administrator temporar al City Insurance S.A., că până la data de 6 septembrie 2021, ora 24:00, în conturile societăţii nu a fost efectuată nicio plată aferentă contravalorii acţiunilor subscrise de către acţionarul minoritar i3CP Holding BV, astfel încât nu sunt îndeplinite cerinţele privind restabilirea, în termenul de trei luni, a nivelului fondurilor proprii de bază eligibile care acoperă cerinţa minimă de capital (MCR), conform Deciziei A.S.F. nr. 714/03.06.2021", precizează sursa citată.

La începutul lunii iunie, Autoritatea de Supraveghere Financiară a anunţat sancţionarea societăţii City Insurance cu suma de 2,93 milioane lei, iar conducerea companiei cu amenzi în valoare totală de 8 milioane de lei, în urma mai multor acţiuni de control la sediul asigurătorului (on-site) cât şi controale permanente (off-site).

Astfel, ca urmare a aspectelor constatate în acţiunea susţinută de control şi potrivit prevederilor legale, Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a decis sancţionarea membrilor Directoratului Societăţii de Asigurare-Reasigurare City Insurance SA, cu sancţiunea principală cu amendă şi sancţiunea complementară de retragere a aprobării acordate de ASF.

Potrivit sursei citate, Renato Szilagyi - Preşedinte Directorat, a primit o amendă în cuantum de 1.000.000 lei şi retragerea aprobării acordate de ASF, Buzerea Barbu Mircea - Vicepreşedinte al Directoratului, a fost amendat cu 1.000.000 lei şi retragerea aprobării acordate de ASF. De asemenea, Spyridon Stavros Mavrogalos Fotis - membru al Directoratului, a primit o amendă în cuantum de 1.000.000 lei şi retragerea aprobării acordate de ASF

"Sancţionarea membrilor Consiliului de Supraveghere al Societăţii de Asigurare-Reasigurare City Insurance SA, cu sancţiunea principală cu amendă şi sancţiunea complementară de retragere a aprobării acordate de ASF, după cum urmează: Browne Woodthorpe Robert - Preşedinte al Consiliului de Supraveghere, amendă în cuantum de 1.000.000 lei şi retragerea aprobării acordate de ASF; Rossler Max Walter - Vicepreşedinte al Consiliului de Supraveghere, amendă în cuantum de 1.000.000 lei şi retragerea aprobării acordate de ASF; Pascale Cristian - membru al Consiliului de Supraveghere, amendă în cuantum de 1.000.000 lei şi retragerea aprobării acordate de ASF; Arampova Aelita - membru al Consiliului de Supraveghere, amendă în cuantum de 1.000.000 lei şi retragerea aprobării acordate de ASF; Papanikolaou Epameinondas - membru al Consiliului de Supraveghere, amendă în cuantum de 1.000.000 lei şi retragerea aprobării acordate de ASF", se menţionează în comunicat.

În plus, s-a decis "sancţionarea Societăţii de Asigurare-Reasigurare City Insurance SA cu amendă în cuantum de 2.930.766 lei şi stabilirea în sarcina acesteia a obligaţiei de a transmite Autorităţii de Supraveghere Financiară, spre aprobare, un plan de finanţare şi redresare pentru restabilirea nivelului fondurilor proprii eligibile care să acopere cerinţele de capital".

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a decis, la momentul respectiv, desemnarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor în vederea înlocuirii temporare a organului de conducere al asigurătorului, cu o durată a mandatului de patru luni de la data intrării în vigoare a deciziei, cu posibilitatea prelungirii acesteia în condiţiile art. 36 din Legea nr. 246/2015.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 467037.88RON
1 ETH = 15781.31RON
1 LTC = 423.81RON
1 XRP = 6.80RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17146.01-0.91%
BET-BK3180.07-1.29%
BET-EF923.96-0.58%
BET-FI60465.38-0.32%
BET-NG1213.91-0.47%
BET-TR37812.62-0.91%
BET-TRN36753.63-0.91%
BET-XT1472.57-0.87%
BET-XT-TR3192.36-0.87%
BET-XT-TRN3109.55-0.87%
BETAeRO913.34-0.92%
BETPlus2537.89-0.87%
RTL38064.63-0.63%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel