Florin Cîțu, audiat la Comisia economică

Matei Ion |
Data actualizării: | Data publicării:
Florin Cîțu
Florin Cîțu

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, este invitat miercuri, începând cu ora 14,00, de către Comisiile economică şi de buget din Senat, potrivit programului afişat pe site-ul instituţiei.

Tema audierii vizează "analiza principalelor concluzii ale Raportului de ţară al agenţiei americane de rating Standard&Poors, respectiv menţinerea ratingului suveran al României la nivelul BBB, precum şi aspecte referitoare la perspectiva negativă generată de scăderea veniturilor bugetare ca urmare a contracţiei economice din ultimele luni".

Preşedintele Comisiei economice, Daniel Zamfir, a afirmat, sâmbătă, pentru AGERPRES, că Florin Cîţu este invitat pentru a explica membrilor celor două comisii diferenţa dintre "perspectiva negativă" a economiei româneşti oferită de unele instituţii şi "perspectivă pozitivă" a ministrului.

"Comisia Europeană ne spune că deficitul va fi dublu decât ne spune Cîţu, BNR avertizează în legătură cu împrumuturile excesive şi iminenta prăbuşire a economiei, Agenţia de rating S&P ne spune că ne ducem în jos, în timp ce ministrul nostru de Finanţe ne asigură că ne vom reveni cel mai repede din Europa după corona-criză! Ministrul Cîţu va fi invitat miercuri, în faţa Comisiilor economică şi buget-finanţe ale Senatului pentru a da multe, multe explicaţii!", a scris parlamentarul PSD pe Facebook.

Zamfir a menţionat că ministrul Finanţelor "este chemat pentru a explica situaţia reală în care se află România".

Promisiune: O să fac ceva ce nu a făcut niciun ministru de Finanţe

"Pe Cîţu l-am auzit că totul este minunat. Oare ceilalţi bat câmpii? Îl chemăm pentru a explica situaţia reală în care se află România (...). Îl chemăm să aflăm de ce sunt diferenţe între declaraţiile lui şi avertizările celor mai implicate instituţii - Comisia Europeană, Banca Naţională şi Standard & Poor's. Toate ne dau perspective negative şi Cîţu dă perspectivă pozitivă. O fi cum zice Cîţu, dar hai să o vedem şi noi", a declarat, pentru AGERPRES, senatorul social-democrat.

Potrivit lui Zamfir, "Cîţu a plecat de la o creştere economică de 5,2%, a doua cea mai mare din UE, şi în numai şapte luni ne-a dus în prăpastie".

"A împrumutat 80 de miliarde şi a băgat în economie doar 3 miliarde! Unde-s banii, domnule ministru? Ce interes aveţi să amanetaţi România? Cui aţi promis CEC-ul? Cui aţi promis Hidroelectrica?", a mai scris Daniel Zamfir pe Facebook.

Vinerea trecută, Standard & Poor's (S&P) a confirmat ratingul României la "BBB-/A-3" pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi în monedă locală şi a menţinut perspectiva negativă, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9728
Diferența -0.0008
Zi precendentă 4.9736
USD
Azi 4.8266
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.8269
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9728 RON
USD flag1 USD = 4.8266 RON
GBP flag1 GBP = 5.9363 RON
CHF flag1 CHF = 5.2812 RON
AUD flag1 AUD = 2.9850 RON
DKK flag1 DKK = 0.6665 RON
CAD flag1 CAD = 3.3502 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4227 RON
SEK flag1 SEK = 0.4330 RON
XAU flag1 XAU = 415.8147 RON
Monede Crypto
1 BTC = 456989.49RON
1 ETH = 15735.87RON
1 LTC = 510.22RON
1 XRP = 11.38RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17052.60-0.24%
BET-BK3196.410.27%
BET-EF925.75-0.28%
BET-FI63165.971.41%
BET-NG1229.290.05%
BET-TR37603.82-0.24%
BET-TRN36550.85-0.24%
BET-XT1472.73-0.05%
BET-XT-TR3192.52-0.05%
BET-XT-TRN3109.71-0.05%
BETAeRO895.990.04%
BETPlus2520.75-0.25%
RTL37927.27-0.33%

Comunicate de presa

La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...

PLG / FOTO: Captură ecran
Delta Dunării / FOTO: Wikipedia

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel