Florian Lixandru (PSD Vrancea): Există programe și pentru copii mai slabi la învățătură

DCBusiness Team |
Data publicării:
Copii la școală / Foto: Freepik
EXCLUSIV
Copii la școală / Foto: Freepik

Florian Lixandru, candidatul PSD Vrancea pentru Senatul României, a acordat un interviu DCNews, în cadrul căruia a vorbit, printre altele, despre măsuri care să ridice nivelul de promovabilitate al liceelor, despre programe destinate copiilor cu rezultate mai puțin bune la învățătură. 

Printre întrebările care i-au fost puse, s-a numărat și cea privind instituțiile de învățământ care au rezultate slabe la evaluare națională, la bacalaureat, la alte concursuri. ”Sunt ele motivate să facă performanță sau este doar cultura educațională, ambiția, tradiția anumitor școli, licee?”

Valoarea cadrelor didactice 

”În programul de guvernare avem măsuri care privesc profesionalizarea cadrelor didactice. În această direcție sunt prevăzute măsuri care privesc formarea continuă a cadrelor didactice în ceea ce privește dobândirea de noi competențe, în special pe zona de digitalizare. Dar avem măsuri care să vizeze valoarea performantă a cadrelor didactice pe baza rezultatelor. Cel puțin în acest moment se lucrează la o metodologie de evaluare”, a răspuns Florian Lixandru. 

Nu au rezultate, riscă să dispară

Întrebat ce se întâmplă la liceele unde procentul de promovabilitate este extrem de scăzut sau chiar zero, Florian Lixandru a declarat că respectivele unități de învățământ ”nu mai primesc cifre de școlarizare la clasa a 9-a. Practic, dacă acest fenomen continuă riscă să se desființeze acele licee, pentru că nu mai au elevi și intră în lichidare. Sunt măsuri care au fost deja întreprinse la nivelul Ministerului Educației. Este foarte important să analizăm cu maximă obiectivitate această situație, pentru că, de cele mai multe ori nu este neapărat vina cadrului didactic. Profesorul depune întreg efortul. Este vorba de familie și de nivelul de pregătire al elevilor cu care lucrează. Una este să lucrezi la un liceu unde media de admitere a fost undeva peste 8 sau peste 9 și rezultatele așteptate sunt unele foarte bune. Și cu totul altceva este să lucrezi cu copii care intră în liceu cu o medie de admitere sub 5. În aceste situații pentru profesor este o performanță să-l aducă pe copil de la 5 la 6, spre exemplu. După părerea mea, efortul colegilor din aceste licee este mult mai mare decât cel din liceele unde media de admitere este foarte mare”, a spus candidatul PSD pentru Senatul României. 

Lupta împotriva abandonului școlar

Florian Lixandru a precizat că tocmai de aceea, partidul pe care îl reprezintă a elaborat un program care se referă la activități remediale, ”Nici un copil nu rămâne în urmă”, un program destinat copiilor care au acumulat anumite decalaje și care trebuie pregătiți pentru a face față examenelor. Interlocutorul jurnalistului Val Vâlcu a vorbit și despre alte programe aflate în derulare sau în pregătire și care au același scop, și anume redresarea situației școlare a copiilor cu performanțe slabe la învățătură, precum și lupta împotriva abandonului școlar. 

Pentru sport 

În ceea ce privește atragerea copiilor în activități sportive, astfel încât să nu mai fie tentați de tablete sau de alte provocări, Florian Lixandru a precizat că și acest aspect se regăsește în Programul de guvernare. Mai precis sunt prevăzute măsuri pentru extinderea capacităților sportive, ”fie că vorbim de amenajarea sau reabilitatea unor săli de sport, de modernizarea unor baze sportive”.

Aflați ce alte măsuri sunt avute în vedere pe linie de educație ascultând tot interviul acordat de Florian Lixandru. 

PSD - Organizația Județeană Vrancea - CMF 11240017

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9761
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9759
USD
Azi 4.7849
Diferența 0.0006
Zi precendentă 4.7843
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9761 RON
USD flag1 USD = 4.7849 RON
GBP flag1 GBP = 5.9466 RON
CHF flag1 CHF = 5.2707 RON
AUD flag1 AUD = 2.9790 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3203 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4231 RON
SEK flag1 SEK = 0.4340 RON
XAU flag1 XAU = 427.4000 RON
Monede Crypto
1 BTC = 497864.97RON
1 ETH = 15501.26RON
1 LTC = 620.84RON
1 XRP = 14.69RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17028.010.09%
BET-BK3195.130.06%
BET-EF924.830.07%
BET-FI62924.01-0.06%
BET-NG1229.430.08%
BET-TR37549.590.09%
BET-TRN36498.120.09%
BET-XT1468.380.05%
BET-XT-TR3183.090.05%
BET-XT-TRN3100.540.05%
BETAeRO879.88-0.60%
BETPlus2516.030.11%
RTL37911.57-0.01%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel