“Ne dorim să le facem clienților viața mai ușoară și mai frumoasă, cu ajutorul tehnologiei”, spune Cătălin Croitoru, Director de achiziții Flanco Retail. “Asta înseamnă că implicarea noastră nu se încheie la casa de marcat, ci continuă și după ce aceștia se bucură de produsul achiziționat, în propriul cămin. Este motivul pentru care, prin intermediul partenerului nostru, Depanero, am extins numărul de instalatori locali, pentru a le putea asigura clienților noștri noi servicii de întreținere și instalare, în cât mai multe orașe din țară. Acestea se adaugă portofoliului deja foarte larg de servicii pe care îl oferim clienților noștri, sub umbrela Simplu – Ușor – Sigur.”
Operațiunile de curățare și de întreținere a aparatelor de aer condiționat sunt esențiale pentru o bună funcționare a acestora, dar mai ales pentru asigurarea confortului și sănătății utilizatorilor.
“Specialiștii recomandă să igienizăm aparatul de aer condiționat de două ori pe an, de regulă primăvara și toamna, astfel încât să evităm posibilele mirosuri neplăcute, răspândirea bacteriilor și chiar declanșarea unor probleme respiratorii sau a alergiilor. De asemenea, dacă observăm că aparatul nu mai dă randamentul inițial, se impune o verificare din partea specialiștilor, care pot detecta și rezolva o posibilă pierdere de freon”, explică directorul de achiziții Flanco. Cumpărătorii pot achiziționa cele două servicii la prețurile de 160, respectiv 200 de lei.
Serviciul de instalare a centralei termice, indiferent dacă este pe gaz sau electrică, costă 625 de lei și acoperă întregul proces: de la demontarea centralei vechi, dacă este cazul, până la montarea celei noi și la obținerea autorizației de punere în funcțiune (ISCIR).
Prețul serviciului de instalare a camerelor de supraveghere variază în funcție de numărul acestora: 450 de lei pentru două camere, 600 de lei pentru 4 camere, respectiv 1.050 de lei pentru opt camere.
“Pe lângă diversificarea paletei de servicii oferite, pentru noi a fost foarte important să le facem accesibile în cât mai multe zone din țară, în special în orașele medii și mici, unde numărul instalatorilor autorizați nu este la fel de mare”, spune Cătălin Croitoru. Noile servicii Flanco sunt disponibile în peste jumătate din județele țării. Costul deplasării specialiștilor este gratuit în 68 de orașe pentru serviciile destinate aparatelor de aer condiționat, în 119 orașe pentru serviciul de instalare a camerelor de supraveghere și în 41 de orașe pentru serviciul de instalare a centralei termice.
Serviciile de instalare acoperă următoarele echipamente electronice și electrocasnice: aragaz, mașină de spălat vase sau rufe, aparate încorporabile și schimbare sens uși frigider, hotă, combină frigorifică side by side, boiler, televizor cu stand sau suport de perete, sistem home cinema. Deplasarea specialiștilor pentru instalarea electrocasnicelor mari și a televizoarelor este gratuită în 41 de orașe ale țării, iar pentru instalarea boilerelor este gratuită în 54 de orașe.
Lista completă de servicii de instalare, precum și prețul și disponibilitatea acestora la nivel de județ sau oraș pot fi consultate în magazinele Flanco.
Flanco pune la dispoziția clienților o gamă largă de servicii, printre care reamintim: serviciul de asigurare pentru dispozitive mobile, garanția extinsă, livrare până la ușa casei, rezervare online și ridicare produs din cel mai apropiat magazin, verificarea coletului la livrare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.