Fitch a confirmat ratingul oraşului Braşov

DCBusiness Team |
Data publicării:

Agenția de evaluare financiară Fitch Ratings a confirmat ratingurile pentru creditele pe termen lung în valută şi monedă locală ale municipiului Braşov la ''BBB minus'', perspectiva asociată fiind stabilă, informează un comunicat de presă. 

De asemenea, agenţia a confirmat calificativul pe termen scurt în valută la ''F3''.

Confirmarea ratingurilor arată opinia nemodificată a Fitch privind performanţa operaţională robustă a Braşovului şi serviciul solid al datoriei pe termen mediu, în pofida presiunilor asupra cheltuielilor operaţionale. Ratingurile pentru creditele pe termen lung în valută şi monedă locală reflectă gestionarea financiară şi strategică a oraşului care, cuplată cu performanţa operaţională solidă, sprijină capacitatea robustă de autofinanţare pentru planurile de investiţii ale municipiului.

Presiunile mai ridicate asupra creşterii cheltuielilor operaţionale sunt preconizate pe termen mediu, în principal din cauza cheltuielilor suplimentare, ca rezultat am majorării de 20% a salariilor din iulie 2017, a subvenţiilor mai ridicate pentru sistemul public local de încălzire, a sporirii costurilor de mentenanţă în urma finalizării investiţiilor, precum şi a noilor proiecte. Aceste presiuni vor fi probabil parţial compensate de continuarea ţinerii sub control a costurilor şi de veniturile mai ridicate din taxe, datorită aşteptate creşteri a economiei naţionale, se menţionează în comunicatul agenţiei de evaluare financiară.

Situat în centrul României, Braşovul este reşedinţa şi cel mai mare oraş din judeţul Braşov, având peste 290.000 de locuitori. Oraşul este o populare destinaţie turistică şi este aşezat strategic în mijlocul ţării. Economia locală este diversificată şi comparativ bogată după standardele naţionale. Administraţia locală s-a angajat să îmbunătăţească infrastructura locală pentru a atrage investitorii şi turiştii, apreciază agenţia de evaluare financiară.

Fitch estimează o creştere anuală medie a PIB-ului României (rating ''BBB minus'', cu perspectivă stabilă) de 3,3% în perioada 2018 - 2020.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.3833
Diferența 0.0099
Zi precendentă 4.3734
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3833 RON
GBP flag1 GBP = 5.8304 RON
CHF flag1 CHF = 5.2813 RON
AUD flag1 AUD = 2.7957 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1559 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4191 RON
SEK flag1 SEK = 0.4526 RON
XAU flag1 XAU = 464.4611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 415610.87RON
1 ETH = 7849.61RON
1 LTC = 379.86RON
1 XRP = 9.66RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17407.780.19%
BET-BK3251.770.15%
BET-EF947.940.20%
BET-FI60609.240.02%
BET-NG1257.820.31%
BET-TR38387.070.19%
BET-TRN37312.120.19%
BET-XT1490.120.15%
BET-XT-TR3230.170.15%
BET-XT-TRN3146.450.15%
BETAeRO851.081.04%
BETPlus2566.210.17%
RTL38868.030.23%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel