Firmele, obligate să angajeze pensionari

Oana Pavelescu |
Data publicării:
Firmele vor fi obligate să angajeze pensionari în anumite condiții
Firmele vor fi obligate să angajeze pensionari în anumite condiții

 O nouă propunere legislativă care se află la Senat vine în sprijinul pensionarilor care vor să mai muncească.

Astfel, prevederea legislativă popune ca firmele cu cifra de afaceri de peste cinci milioane de lei și cu cel puțin cinci angajați să fie obligate să angajeze pensionari în calitate de consilieri.

"Societățile comerciale cu capital privat, care, la finalui ultimului an fiscal au avut o cifra de afaceri mai mare de 5 000 000 lei, sunt obligate să angajeze, din rândul pensionarilor, cu contract individual de muncă, persoane cu experiență, cu titlul de consilier în domeniile de activitate ale societățile comerciale respective”, se arată în proiectul de lege aflat în dezbatere la Senat. 

Dosar de pensionare 2020. Acte necesare pentru limită de vârstă, invaliditate și de urmaș

În expunerea de motive se spune că: "Beneficiile demersului nostru, care nu necesită resurse bugetare de ordin public, se vor resimți, în egală măsură, în rândul profesioniștilor de vârstă a treia (obțin un venit suplimentar, își mențin un ritm de viață activ cu efecte pozitive asupra echilibrului psihosomatic, își consolidează statutului social), angajatorilor (își asigură o forță de muncă înalt calificată, loială, responsabilă), tinerilor (care vor avea posibilitatea de a învață meserie de la modele profesionale consacrate), societății, în general (care ar deveni mai echilibrată, coezivă și eficientă)”. 
 
În motivarea inițiativei legislative se invocă și faptul că pensionarii devin din ce în ce mai săraci: ”Anii de muncă, cu toate consecințele lor, veniturile impozitate de stat, toate vorbesc, din punct de vedere legislativ, despre drepturile cetățenilor la un trai decent la vârsta de pensionare.

Din păcate, însă, recompensa, la vârsta pensionării, nu este doar inechitabilă ci și insuficientă, în contextul în care majorarea pensiilor nu este acoperitoare dinamicii prețurilor. Astfel, pensionarii devin din ce în ce mai săraci comparativ cu ceilalți membri ai societății, iar pentru o mică parte dintre ei venitul suplimentar reprezintă o reala sursă de existență, fiind direcționat pentru acoperirea cheltuielilor de întreținere, sănătate și alimentație”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9769
Diferența -0.0005
Zi precendentă 4.9774
USD
Azi 4.5658
Diferența 0.0142
Zi precendentă 4.5516
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9769 RON
USD flag1 USD = 4.5658 RON
GBP flag1 GBP = 5.9185 RON
CHF flag1 CHF = 5.1989 RON
AUD flag1 AUD = 2.8893 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.1859 RON
HUF flag1 HUF = 0.0125 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4307 RON
SEK flag1 SEK = 0.4518 RON
XAU flag1 XAU = 445.6619 RON
Monede Crypto
1 BTC = 392410.06RON
1 ETH = 9324.55RON
1 LTC = 428.27RON
1 XRP = 11.54RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17302.250.09%
BET-BK3260.030.04%
BET-EF940.56-0.01%
BET-FI62683.78-0.03%
BET-NG1245.160.13%
BET-TR38154.360.09%
BET-TRN37085.920.09%
BET-XT1485.77-0.01%
BET-XT-TR3220.79-0.01%
BET-XT-TRN3137.30-0.01%
BETAeRO875.89-0.36%
BETPlus2553.700.05%
RTL38449.230.04%

Opinii

Exercițiu Sea Shield în Marea Neagră

Trump și Putin decid viitorul Ucrainei! Patru scenarii pentru România

Negocierile recente dintre președintele...

Adrian Negrescu, analist economic

Ordinul ANPC, comparat cu mercurialul lui Ceaușescu. Adrian Negrescu pune întrebarea cheie

Negrescu acuză reglementarea lui Piedone de...

În grabă / FOTO: Freepik

Economia României în 2025. Adrian Negrescu: Pericol de recesiune tehnică

Prețurile cresc, deși inflația a stagnat,...

Comunicate de presa

Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...

ANAF / Foto: DCBusiness

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel