Finanţare de 68 de milioane de lei pentru 24 de entităţi publice

Mara Ivan |
Data publicării:
Bani / Foto: DCBusiness
Bani / Foto: DCBusiness

Este vorba despre investiții în surse regenerabile și stocarea energiei.

Ministrul Energiei, Sebastian-Ioan Burduja, a semnat luni contractele în cadrul apelului finanţat prin Fondul pentru Modernizare, Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie şi stocarea energiei - Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entităţi publice.

Valoarea totală a proiectelor finanţate este de peste 68 milioane de lei (13,68 milioane de euro). Valoarea totală a finanţării din Fondul pentru modernizare este de 62,12 milioane de lei (12,49 milioane de euro), iar capacitatea totală instalată este de 9,54986 MW.

"Prin semnarea acestor 24 de noi contracte de finanţare, ne reconfirmăm angajamentul pentru dezvoltarea de noi capacităţi de producţie a energiei regenerabile în România. Aceste proiecte nu numai că vor contribui la creşterea capacităţii de producţie a energiei verzi, dar vor aduce şi beneficii semnificative pentru comunităţile locale prin reducerea facturilor pentru instituţiile publice locale, asigurarea autonomiei energetice şi protejarea mediului. Aceste investiţii sunt esenţiale pentru a construi un viitor sustenabil şi pentru a asigura tranziţia către o economie verde. De la începutul mandatului meu, am ales să prioritizăm investiţiile din PNRR şi Fondul pentru Modernizare. Nu sunt efecte care se vor resimţi într-un timp scurt, dar pe termen mediu şi lung, aceste noi capacităţi de producţie vor ajuta la dobândirea independenţei energetice în ţara noastră, vor asigura un mediu mai curat şi vor reduce preţul energiei din facturile românilor. Vom continua să sprijinim astfel de iniţiative şi să investim în viitorul energetic al României", a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Între cei 24 de beneficiari ai finanţării din Fondul pentru modernizare se numără Universitatea Ovidius Constanţa, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii, Urbanism şi Dezvoltare Teritorială Durabilă "URBAN-INCERC", primăria Municipiului Slobozia, primăria Oraşului Haţeg şi primăriile a 20 de comune din judeţele Iaşi, Cluj, Hunedoara, Tulcea, Ilfov, Timiş, Suceava, Olt, Mureş, Constanţa, Arad şi Neamţ.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.3756
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3756
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.3756 RON
GBP flag1 GBP = 5.7940 RON
CHF flag1 CHF = 5.3554 RON
AUD flag1 AUD = 2.7801 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.1510 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4153 RON
SEK flag1 SEK = 0.4498 RON
XAU flag1 XAU = 467.2986 RON
Monede Crypto
1 BTC = 382805.05RON
1 ETH = 7224.51RON
1 LTC = 346.33RON
1 XRP = 9.34RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17071.850.07%
BET-BK3179.300.04%
BET-EF930.640.08%
BET-FI60535.950.69%
BET-NG1234.820.05%
BET-TR37646.290.07%
BET-TRN36592.070.07%
BET-XT1464.390.12%
BET-XT-TR3174.410.12%
BET-XT-TRN3092.130.12%
BETAeRO845.040.30%
BETPlus2519.210.06%
RTL38126.600.08%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel