Fermierii au luat împrumuturi de un milion de euro de la bănci

DCBusiness Team |
Data publicării:
Băncile au acordat credite de 1 milion de euro
Băncile au acordat credite de 1 milion de euro

Un număr de 13 credite în valoare de aproximativ un milion de euro au fost acordate, până la sfârşitul lunii februarie 2019, prin intermediul Fondului European de Investiţii (FEI), se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR)

Potrivit sursei citate, MADR şi FEI au semnat 'Acordul de finanţare pentru implementarea instrumentului financiar' în noiembrie 2017, iar în cursul anului 2018 Fondul a definitivat procesul de selecţie a intermediarilor financiari şi a încheiat Acorduri operaţionale cu cinci bănci: Banca Comercială Română, Libra Internet Bank, ProCredit Bank, Raiffeisen Bank şi UniCredit Bank. 

Băncile selectate în cadrul instrumentului financiar au acordat primele credite, fiind totodată implicate în permanenţă în pregătirea personalului şi adaptarea procedurilor interne la priorităţile de investiţii stabilite prin PNDR. 

Citește și:Banca Transilvania devine numărul 1 în România

În data de 21 martie 2019, a avut loc o întâlnire de lucru între reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi cei ai Fondului European de Investiţii, sub coordonarea secretarului de stat, Teodora Gabriela Gheniu. Întâlnirea a avut ca scop evaluarea stadiului şi a progreselor realizate în implementarea instrumentului financiar de împrumut cu partajarea riscului finanţat din Programul National de Dezvoltare Rurală. 

Pe durata discuţiilor, reprezentanţii FEI au menţionat că instituţiile financiare din piaţă au primit cu interes această facilitate de creditare care se adresează fermierilor şi afacerilor din mediul rural. 

La rândul lor, reprezentanţii MADR şi-au exprimat disponibilitatea de a colabora cu reprezentanţii FEI şi cu cei ai instituţiilor financiare selectate pentru a facilita accesul potenţialilor beneficiari la produsele de creditare cofinanţate din FEADR - Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9749
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8373
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.8373
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9749 RON
USD flag1 USD = 4.8373 RON
GBP flag1 GBP = 5.9967 RON
CHF flag1 CHF = 5.3185 RON
AUD flag1 AUD = 3.0067 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3594 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4246 RON
SEK flag1 SEK = 0.4341 RON
XAU flag1 XAU = 412.9649 RON
Monede Crypto
1 BTC = 477625.62RON
1 ETH = 17520.17RON
1 LTC = 541.58RON
1 XRP = 11.54RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17031.701.86%
BET-BK3178.151.22%
BET-EF923.801.91%
BET-FI61732.64-0.46%
BET-NG1218.511.62%
BET-TR37557.741.86%
BET-TRN36506.071.86%
BET-XT1466.891.52%
BET-XT-TR3179.861.52%
BET-XT-TRN3097.381.52%
BETAeRO885.891.19%
BETPlus2519.201.86%
RTL37934.681.89%

Comunicate de presa

Conductă gaz
Iluminat public / Foto: Freepik

696 de solicitanți s-au înscris în cadrul Programului Iluminat Public 2024

Informații de la Administrația Fondului pentru...

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel