Fed a redus joi dobânda de referinţă cu un sfert de punct

DCBusiness Team |
Data publicării:
Jerome Powell, șeful Fed / Foto: Federal Reserve / Flickr
Jerome Powell, șeful Fed / Foto: Federal Reserve / Flickr

Rezerva Federală a SUA (Fed) a redus joi dobânda de referinţă cu un sfert de punct procentual, la un interval cuprins între 4,50% şi 4,75%, în linie cu estimările, în condiţiile unei creşteri robuste a economiei şi a inflaţiei care continuă să se apropie de ţinta Fed, transmite Reuters.

"Activitatea economică a continuat să se extindă într-un ritm solid", se arată în comunicatul de la finalul reuniunii Fed de politică monetară, în condiţiile în care decizia de reducere a dobânzii a fost luată în unanimitate.

Chiar dacă rata şomajului rămâne scăzută, "condiţiile de pe piaţa forţei de muncă s-au atenuat, în general. Riscurile la adresa pieţei muncii şi a inflaţiei sunt aproximativ în echilibru", apreciază oficialii Fed.

De asemenea, se arată în comunicat, presiunile asupra preţurilor "au înregistrat progrese" spre obiectivul Fed. În ultimele trei luni, indicele PCE (personal consumption expenditures), nu s-a modificat foarte mult, iar în septembrie s-a situat la 2,6%.

Indicele PCE este indicatorul de inflaţie preferat de Banca Centrală a SUA (Fed), care vrea să aducă creşterea preţurilor la 2% în ritm anual, un nivel considerat sănătos pentru economie.

Luna trecută, Departamentul american al Muncii a informat că economia SUA a menţinut ritmul solid de creştere în trimestrul trei din 2024, scăderea inflaţiei şi majorările salariale stimulând cheltuielile de consum.

Cea mai mare economie mondială a înregistrat o creştere anuală de 2,8% în perioada iulie-septembrie 2024, după un avans de 3% în trimestrul doi din 2024. Analiştii estimau o expansiune de 3% în trimestrul trei din 2024.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0009
Zi precendentă 4.9765
USD
Azi 4.7667
Diferența -0.0177
Zi precendentă 4.7844
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.7667 RON
GBP flag1 GBP = 6.0274 RON
CHF flag1 CHF = 5.2900 RON
AUD flag1 AUD = 2.9665 RON
DKK flag1 DKK = 0.6674 RON
CAD flag1 CAD = 3.3039 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0316 RON
NOK flag1 NOK = 0.4256 RON
SEK flag1 SEK = 0.4464 RON
XAU flag1 XAU = 440.0993 RON
Monede Crypto
1 BTC = 411548.35RON
1 ETH = 10273.24RON
1 LTC = 524.91RON
1 XRP = 11.50RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17476.39-0.25%
BET-BK3283.25-0.54%
BET-EF950.60-0.15%
BET-FI62128.080.29%
BET-NG1266.96-0.28%
BET-TR38538.35-0.25%
BET-TRN37459.16-0.25%
BET-XT1498.10-0.24%
BET-XT-TR3247.51-0.24%
BET-XT-TRN3163.31-0.24%
BETAeRO872.28-0.39%
BETPlus2577.44-0.27%
RTL38894.56-0.22%

Comunicate de presa

Grecia
Factura. Foto: Pexels.com
Janusz Bugajski, Senior Fellow la Jamestown Foundation din Washington DC

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel