Factura la energie. Niculescu (ANRE): Nu ne dorim să rămânem pe întuneric în 2025

Delia Gheață |
Data publicării:
George Niculescu
George Niculescu

Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu, a vorbit, la o întâlnire organizată de Comisia de energie din Senat cu reprezentanţi din acest domeniua, despre investiții și costuri, facturi la energie, dar și reformele din cadrul instituției pe care o conduce. 

Nu vreau să fiu acuzat de populism

Niculescu a pledat pentru un echilibru în ceea ce privește investițiile făcute de operatorii de distribuție a energiei, deoarece costurile acestora sunt reflectate în facturile consumatorilor.

„Trebuie să menținem ritmul investițiilor în rețelele de distribuție, pentru că beneficiile sunt pentru întreaga societate, nu doar pentru sectorul energetic. Totuși, trebuie să fim atenți și la gradul de suportabilitate al tarifelor plătite de consumatori. Nu vreau să fiu acuzat de populism, dar nu putem să punem în sarcina consumatorului de energie un tarif mare. (...) Câteodată au fost ţintite şi activităţi care nu sunt neapărat legate 100% de distribuţia de energie electrică. (...) Nu ne dorim să stăm pe întuneric în 2025”, a precizat Niculescu.

În completare, președintele Comisiei de energie din Senat, Lorant Antal, a subliniat că vor continua discuțiile pentru a găsi o soluție echilibrată privind investițiile în rețelele de energie electrică și gaze naturale.

Fiecare investiție făcută se regăsește în facturile consumatorilor. De aceea, trebuie să vedem care sunt investițiile cu adevărat necesare. Aceste calcule trebuie să fie făcute în mod transparent, cu sprijinul ANRE”, a declarat Antal.

Reducerea cheltuielilor

În privința reformelor din ANRE, Niculescu a reamintit că, în 2024, organigrama Autorității a fost modificată, fiind desființate 12 posturi de conducere.

Niculescu a subliniat că restructurările au vizat eficientizarea cheltuielilor bugetare ale instituției, înainte ca acest subiect să devină un trend național. Astfel, numărul posturilor din Cabinetul președintelui a fost redus de la șase la două, iar numărul total al posturilor de conducere a scăzut de la 40 la 28.

Am eliminat funcția de director general, pentru că impactul bugetar să fie semnificativ. Era o diferență mare între desființarea unor posturi inferioare și eliminarea funcțiilor de director general. Dacă vor mai fi necesare reforme, le vom face, dar trebuie să păstrăm și calitatea actului de reglementare, astfel încât consumatorii să știe că ANRE îi protejează”, a explicat Niculescu la Parlament, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții din domeniul energiei.

Posibila comasare a ANRE cu Consiliul Concurenței

În ceea ce privește o posibilă comasare a ANRE cu Consiliul Concurenței, Niculescu a fost rezervat în declarații, oferind ca exemplu modelul Spaniei.

„În Spania, există o autoritate care înglobează și reglementarea energiei, și concurența. În prezent, este în dezbatere un proiect de lege care propune separarea acestor instituții, motivând că, după criza energetică, fiecare autoritate trebuie să fie de sine stătătoare, cu atribuții clare. Decizia finală aparține celor care au competența de a hotărî acest lucru”, a punctat președintele ANRE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0009
Zi precendentă 4.9765
USD
Azi 4.7667
Diferența -0.0177
Zi precendentă 4.7844
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.7667 RON
GBP flag1 GBP = 6.0274 RON
CHF flag1 CHF = 5.2900 RON
AUD flag1 AUD = 2.9665 RON
DKK flag1 DKK = 0.6674 RON
CAD flag1 CAD = 3.3039 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0316 RON
NOK flag1 NOK = 0.4256 RON
SEK flag1 SEK = 0.4464 RON
XAU flag1 XAU = 440.0993 RON
Monede Crypto
1 BTC = 416863.26RON
1 ETH = 10441.65RON
1 LTC = 536.35RON
1 XRP = 11.76RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17476.39-0.25%
BET-BK3283.25-0.54%
BET-EF950.60-0.15%
BET-FI62128.080.29%
BET-NG1266.96-0.28%
BET-TR38538.35-0.25%
BET-TRN37459.16-0.25%
BET-XT1498.10-0.24%
BET-XT-TR3247.51-0.24%
BET-XT-TRN3163.31-0.24%
BETAeRO872.28-0.39%
BETPlus2577.44-0.27%
RTL38894.56-0.22%

Comunicate de presa

Grecia
Factura. Foto: Pexels.com
Janusz Bugajski, Senior Fellow la Jamestown Foundation din Washington DC

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel