Factura la curent. Atenţie la CONTRACTELE pe care le semnăm

Mara Ivan |
Data publicării:
Sunt detalii ignorate de mulți
Sunt detalii ignorate de mulți

Marea majoritate a consumatorilor sunt interesaţi de preţ, însă, dacă preţul e prea mic, înseamnă că există un risc mare şi atunci trebuie să fim foarte atenţi la clauzele contractului pe care îl semnăm.

Când ne alegem o ofertă, foarte important este să ştim cât consumăm pe lună. Dacă avem un consum mediu spre mare, adică în jur de 100 kWh sau peste, cea mai potrivită este o ofertă cu un abonament pe lângă preţul energiei. Dacă încheiem un contract pentru o locuinţă unde stăm doar periodic, spre exemplu, iar consumul e redus, atunci cel mai bine este să alegem o ofertă fără abonament.

Odată ce ne hotărâm asupra uneia sau mai multor oferte, trimitem un mail la respectiva companie sau companii, pentru a solicita o ofertă nominală. Furnizorii au termen legal 15 zile pentru a trimite un răspuns, însă, de regulă, fac acest lucru în următoarele 2-3 zile.

Contractul trebuie citit cu mare atenţie şi, de asemenea, foarte important este să ne interesăm care sunt modalităţile companiei de comunicare cu clienţii: există site, call-center, aplicaţie mobilă, reprezentanţă sau magazin, unde se găsesc fizic acestea, precum şi modul de plată a facturii.

Citește și PREȚUL energiei. 1 IULIE 2021, zi de COTITURĂ! Ce va fi MÂINE

Este bine să căutăm şi un istoric al acelei companii, mai ales dacă nu este un nume prea cunoscut, pentru a vedea care au fost până acum relaţiile cu clienţii sau dacă au existat amenzi pentru încălcarea legii.

România era ultima ţară din Uniunea Europeană care nu liberalizase până acum piaţa de electricitate. Acest lucru era obligatoriu prin legislaţia europeană, iar România a cerut mai multe derogări de-a lungul anilor, acesta fiind ultimul termen posibil pentru a finaliza procesul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9772
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3734
Diferența 0.0158
Zi precendentă 4.3576
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9772 RON
USD flag1 USD = 4.3734 RON
GBP flag1 GBP = 5.8179 RON
CHF flag1 CHF = 5.2988 RON
AUD flag1 AUD = 2.7902 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.1585 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4195 RON
SEK flag1 SEK = 0.4542 RON
XAU flag1 XAU = 468.2581 RON
Monede Crypto
1 BTC = 408120.31RON
1 ETH = 7734.14RON
1 LTC = 367.10RON
1 XRP = 9.53RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17374.770.25%
BET-BK3246.800.23%
BET-EF946.030.23%
BET-FI60595.78-0.56%
BET-NG1253.990.18%
BET-TR38314.280.25%
BET-TRN37241.360.25%
BET-XT1487.850.19%
BET-XT-TR3225.250.19%
BET-XT-TRN3141.660.19%
BETAeRO842.290.34%
BETPlus2561.870.23%
RTL38780.660.21%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel