Facilități pentru salariați. Uniunea Europeană pune piciorul în prag

Simona Haiduc |
Data publicării:
Șeful tău te urăște. Ce poți să faci?
Șeful tău te urăște. Ce poți să faci?

Conform unei directive europene intrată recent în vigoare, salariații care au copii cu vârste de până la opt ani, pot solicita un program flexibil de lucru, alcătuit în funcție de nevoile părinților. O măsură care va trebui transpusă, până cel mai târziu în 2022, și în legislația din țara noastră. În caz contrar, România riscă procedura de infringement. 

Printre alte modificări care vizează drepturile angajaților din UE, Directiva europeană nr. 1.158/2019 prevede că lucrătorii care au copii cu vârsta de până la opt ani să beneficieze de un program de lucru flexibil, astfel încăt să acorde cât mai mult timp celor mici.

Directiva stabilește doar limita minimă de vârstă a copiilor, respectiv opt ani, dar fiecare stat membru al Uniunii Europene poate decide un prag de vârstă mai ridicata. Potrivit directivei europene, angajatorii vor fi obligați să răspundă la solicitările de schimbare a programului de lucru într-un termen rezonabil, iar orice refuz sau amânare a unei decizii vor trebui motivate.

Dacă programul de lucru flexibil se va aplica pe o perioadă limitată, salariatul va putea reveni, la finalul acesteia, la programul de muncă inițial și, de asemenea, atunci când se schimbă circumstanțele, angajatul va putea solicita revenirea la programul inițial de lucru și înainte de încheierea perioadei convenite.

Citește și Ajutor financiar de la angajator. Este o noutate pentru salariați

După cum este prevăzut în directiva europeană, statele UE pot condiționa dreptul de a solicita un program flexibil de lucru de o anumită vechime în muncă, dar nu mai mare de șase luni. Pe lângă programul flexibil de lucru pentru cei ce au copii mici, directiva europeană mai prevede introducerea unui nou tip de concediu, respectiv cel de îngrijitor și modificarea duratei concediului de paternitate și a concediului de creștere a copilului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9755
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9756
USD
Azi 4.7397
Diferența -0.0055
Zi precendentă 4.7452
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9755 RON
USD flag1 USD = 4.7397 RON
GBP flag1 GBP = 6.0232 RON
CHF flag1 CHF = 5.3041 RON
AUD flag1 AUD = 2.9922 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3096 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4226 RON
SEK flag1 SEK = 0.4331 RON
XAU flag1 XAU = 403.6495 RON
Monede Crypto
1 BTC = 472049.99RON
1 ETH = 16984.71RON
1 LTC = 496.58RON
1 XRP = 10.64RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16760.96-2.30%
BET-BK3128.67-1.93%
BET-EF909.36-2.26%
BET-FI61168.98-0.78%
BET-NG1204.39-2.13%
BET-TR36961.12-2.30%
BET-TRN35926.12-2.30%
BET-XT1445.17-2.10%
BET-XT-TR3132.80-2.10%
BET-XT-TRN3051.54-2.10%
BETAeRO887.17-1.16%
BETPlus2478.51-2.31%
RTL37311.21-2.31%

Comunicate de presa

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik
Florin Barbu / FOTO: Facebook

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, propune investiții majore în agricultură

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel