Meta Platforms a anunțat luni că va oferi utilizatorilor din Europa un tip de abonament pentru a utiliza Facebook și Instagram fără reclame, pentru a se conforma reglementărilor Uniunii Europene.
Planurile de abonament lunar pentru utilizatorii din UE, Spațiul Economic European și Elveția, vor costa 9,99 euro pentru utilizatorii web, în timp ce utilizatorii iOS și Android vor trebui să scoată din buzunar 12,99 euro pe lună.
Reglementările UE amenință să limiteze capacitatea Meta de a personaliza reclamele pentru utilizatori fără consimțământul acestora și să afecteze principala sa sursă de venituri, scrie Reuters.
Cea mai populară rețea de socializare din lume a fost supusă unor presiuni antitrust în UE. În iulie, a pierdut lupta împotriva unui ordin de restricționare a datelor, după ce instanța supremă din Europa a susținut puterea autorității germane de supraveghere antitrust de a investiga și încălcările de confidențialitate.
Oferirea posibilității de a alege între un plan gratuit, cu suport publicitar, și un abonament cu plată fără reclame ar putea determina utilizatorii să opteze pentru primul, ajutând Meta să se conformeze reglementărilor fără a-și afecta activitatea publicitară.
Meta a fost amendată cu 390 de milioane de euro la începutul acestui an de către comisarul irlandez pentru confidențialitatea datelor și i s-a spus că nu poate folosi așa-numitul "contract" ca bază legală pentru a trimite utilizatorilor reclame bazate pe activitatea lor online.
Ulterior, compania a declarat că intenționează să le ceară consimțământul utilizatorilor din UE înainte de a permite companiilor să direcționeze reclamele, pentru a răspunde cerințelor de reglementare în evoluție din regiune.
Citește și: Veniturile înregistrate de Meta au explodat în trimestrul al treilea
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.