Expunerea băncii Societe Generale la Rusia se ridică la 18,6 miliarde euro

Simona Haiduc |
Data publicării:
O veste bună, una mai puțin bună
O veste bună, una mai puțin bună

Société Générale are, de asemenea, o expunere de mai puțin de 80 de milioane de euro în Ucraina prin intermediul filialei sale ALD.

Grupul francez Societe Generale a anunțat că expunerea sa față de Rusia, unde este prezentă prin intermediul subsidiarei sale Rosbank, reprezenta 18,6 miliarde de euro la sfârșitul lunii decembrie, adică aproximativ 1,7% din expunerea sa totală, informează Zonebourse. 

"Grupul își desfășoară afacerile în Rusia cu cea mai mare prudență și selectivitate, continuând să ofere servicii clienților săi istorici", a precizat banca într-un comunicat, ca reacție la invazia Ucrainei de către Rusia, care a provocat o salvă de sancțiuni împotriva unor personalități și entități rusești.

Expunerea grupului față de Rusia este împărțită între 15,4 miliarde de euro contabilizate în SG Rusia - care include Rosbank, Rosbank Insurance și ALD automotive OOO Rusia - și 3,2 miliarde de euro din expuneri off-shore, constituite în principal din operațiuni înființate ca parte a activităților de finanțare ale băncii de soluții pentru companii și investitori.

Activitățile localizate în Rusia au reprezentat 2,8% din venitul net bancar în 2021 și 2,7% din venitul net, a precizat grupul. 

Société Générale are, de asemenea, o expunere de mai puțin de 80 de milioane de euro în Ucraina prin intermediul filialei sale ALD.

Citește și Spotify se retrage din Rusia, dar nu pleacă de tot

Banca spune că este "pe deplin capabilă să absoarbă consecințele unui posibil scenariu extrem care ar afecta drepturile de proprietate asupra activelor sale bancare din Rusia" și al cărui impact asupra capitalului este estimat la -50 de puncte de bază asupra ratei CET1, care se situa la 13,7% la sfârșitul lunii decembrie.

Acest scenariu nu ar pune sub semnul întrebării plata dividendelor pentru anul 2021, a precizat Societe Generale.

"În acest stadiu, grupul nu-și schimbă ținta privind costul riscului și o va actualiza, dacă va fi necesar, atunci când își va publica rezultatele în primul trimestru din 2022", a adăugat banca.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9728
Diferența -0.0008
Zi precendentă 4.9736
USD
Azi 4.8266
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.8269
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9728 RON
USD flag1 USD = 4.8266 RON
GBP flag1 GBP = 5.9363 RON
CHF flag1 CHF = 5.2812 RON
AUD flag1 AUD = 2.9850 RON
DKK flag1 DKK = 0.6665 RON
CAD flag1 CAD = 3.3502 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4227 RON
SEK flag1 SEK = 0.4330 RON
XAU flag1 XAU = 415.8147 RON
Monede Crypto
1 BTC = 458520.29RON
1 ETH = 15881.20RON
1 LTC = 509.35RON
1 XRP = 11.27RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17052.60-0.24%
BET-BK3196.410.27%
BET-EF925.75-0.28%
BET-FI63165.971.41%
BET-NG1229.290.05%
BET-TR37603.82-0.24%
BET-TRN36550.85-0.24%
BET-XT1472.73-0.05%
BET-XT-TR3192.52-0.05%
BET-XT-TRN3109.71-0.05%
BETAeRO895.990.04%
BETPlus2520.75-0.25%
RTL37927.27-0.33%

Comunicate de presa

La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...

PLG / FOTO: Captură ecran
Delta Dunării / FOTO: Wikipedia

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel