"Cu sprijinul autorităţilor şi în acord cu dorinţa familiilor, compania depune, în continuare, toate eforturile pentru transferul rapid al celor doi colegi internaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă "Floreasca" către o clinică de specialitate din străinătate. Conform ultimelor evaluări făcute de medicii specialişti din Spitalul Clinic de Urgenţă "Floreasca", starea celor doi colegi este stabilă, având arsuri pe aproximativ 35% din suprafaţa corpului. În această dimineaţă, s-a primit acordul din partea medicilor pentru transfer. Colegul de 27 de ani internat în Constanţa a început să meargă si se recuperează rapid dupa intervenţia chirurgicală de vineri seară. Cadrele medicale de la Spitalul Judeţean Constanta estimează că acesta va fi externat în perioada următoare", se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, toate costurile de spitalizare şi tratament vor fi suportate de Rompetrol Rafinare şi KMG International. De asemenea, compania va rămâne în contact direct cu toţi membrii familiilor colegilor, pentru a-i sprijini până în momentul în care aceştia vor fi recuperaţi complet.
O explozie urmată de un incendiu s-a produs, vineri, la rafinăria Petromidia, deţinută de grupul KMGI, fostul Rompetrol Group. Incendiul a avut loc la instalaţia de hidrofinare petrol motorină. Din păcate, un angajat al rafinăriei şi-a pierdut viaţa în acest incident.
Citește și Explozie Petromidia. S-a stabilit cauza deflagrației
Conform monitorizărilor realizate intern şi de către autorităţile de mediu, în cursul zilei de vineri nu s-au înregistrat depăşiri ale valorilor limită pentru indicatorii de mediu, iar norul de fum generat de incident s-a deplasat spre mare. Nu au fost afectate zonele populate din apropierea rafinăriei (oraşul Năvodari, comuna Corbu şi staţiunile turistice din zona limitrofă).
Petromidia Năvodari este cea mai mare rafinărie din România şi una dintre cele mai moderne din zona Mării Negre şi Mării Mediterane. Rafinăria avea, la sfârşitul anului 2020, un număr de 1.119 angajaţi. Amplasarea strategică şi reţeaua de distribuţie complexă fac din Petromidia un adevărat hub energetic, capabil să acopere substanţial reţeaua de staţii de distribuţie din România.
De asemenea, carburantul produs la Petromidia este distribuit şi în ţări precum Bulgaria, Georgia sau Republica Moldova, unde este vândut tot sub brandul Rompetrol. Principalii acţionari ai Rompetrol Rafinare sunt KMG International (54,63% - direct şi indirect) şi statul român, prin Ministerul Energiei (44,7%).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.