Publicitate
Paladiul pe piața spot a crescut cu 1,4%, la 3.037,76 dolari pe uncie, la 10,33 GMT. Valoarea metalului a oscilat între un plus de 7,5% și un minus de aproximativ 3,4%, după ce luni a atins un nivel record de 3.440,76 dolari. Platina a crescut cu 1,3%, la 1.138,01 dolari.
Se așteaptă ca restricțiile financiare impuse Rusiei - cel mai mare producător de catalizatori auto - pentru invazia sa în Ucraina să întrerupă transporturile și să agraveze deficitul de aprovizionare.
"Costul pentru introducerea paladiului în producția unei mașini este relativ scăzut", iar în cazul unei penurii, constructorii auto ar fi dispuși să plătească aproape orice preț pentru acest metal pentru a să mențină producția”, a comentat Ole Hansen, analist la Saxo Bank.
Aurul la vedere a câștigat 0,4%, până la 2.006,40 dolari pe uncie, după ce în prima parte a zilei a urcat până la 2.020,80 dolari, cel mai ridicat nivel din august 2020.
Citește și Există şi câștigători ai crizei. Cine a prosperat în această perioadă dificilă
Citește și Mircea Coşea propune ca România să treacă la "economia de război". Ce înseamnă
Aurul continuă să fie un refugiu sigur cu volatilitate redusă, a spus Hansen. "Ne vom confrunta cu o perioadă de inflație extrem de ridicată în care băncile centrale vor avea dificultăți în a se apăra din cauza altor constrângeri. Iar acest lucru va continua să atragă investitorii pe piața aurului."
Analiștii au declarat că aurul, considerat în mod tradițional un depozit sigur de valoare în timpul unor astfel de crize globale, ar putea face o nouă cursă spre maximul istoric de 2.072,50 dolari atins pe 7 august 2020 dacă situația se înrăutățește, pe fondul îngrijorărilor existente cu privire la inflația în creștere, în condițiile în care prețul petrolului continuă să crească.
Contractele futures pe aur din SUA au crescut cu 0,7%, la 2.008,90 dolari. Argintul la vedere a crescut cu 1,7%, la 26,09 dolari.
Aurul este antidotul suprem pentru stagflație - recesiune economică cu inflație ridicată - care este din ce în ce mai plauzibilă dacă lucrurile continuă să se înrăutățească, a declarat Ricardo Evangelista, analist senior la ActivTrades.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.