Explicațiile ministrului Teodorovici despre legislaţia privind insolvenţa

Simona Haiduc |
Data publicării:

Ordonanţa privind insolvenţa, adoptată joi de Executiv, include mai multe măsuri necesare asigurării de şanse egale pentru dezvoltarea afacerilor, iar modificările au rolul atât de a stopa unele practici abuzive, cât şi inducerea repetată de insolvenţe, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, la finalul şedinţei de Guvern. 

Publicitate

"Ordonanţa adoptată azi completează procedurile de insolvenţă şi include mai multe măsuri necesare asigurării de şanse egale pentru dezvoltarea afacerilor sau mediului de afaceri şi consolidării unui mediu de afaceri sănătos în România. În prezent, mai mult de 6.000 de companii, cu peste 64.000 de salariaţi sunt în procedura de insolvenţă sau în perioada de observare. Pentru aceşti oameni se impune adoptarea urgentă a unor măsuri legislative şi administrative care să determine redresarea angajatorilor şi menţinerea lor în circuitul economic. (...) Modificările din legislaţie au rolul de a stopa unele practici abuzive, cât şi inducerea repetată de insolvenţe în scopul extragerii de la plata obligaţiilor financiare către parteneri şi către bugetul de stat", a explicat Teodorovici.

Acesta a subliniat că Ministerul Finanţelor a sesizat disfuncţionalităţi apărute prin aplicarea Legii insolvenţei în formele anterioare, care au generat în total arierate bugetare de peste 63 de miliarde lei ale societăţilor aflate în insolvenţă, în timp ce gradul de recuperare a sumelor înscrise la masa credală este de doar 6%.

"Trebuie să se permită conversia, reducerea sau cesiunea creanţelor bugetare în anumite condiţii, pentru a evita falimentul multor societăţi cu real potenţial de refacere şi cu alte consecinţe grave sociale şi economice. Prin setul de reglementări propus azi avem în vedere atât asigurarea condiţiilor necesare pentru redresarea şi menţinerea firmelor în circuitul economic, cât şi protejarea banilor publici prin recuperarea banilor la bugetul de stat", a mai spus şeful MFP.

El a menţionat că principalele modificări se referă la creşterea responsabilităţii administratorului judiciar, prin urmărirea operaţiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului, responsabilizarea debitorului în gestionarea activităţii şi plata datoriilor către bugetul de stat prin condiţionarea deschiderii procedurii de insolvenţă de un procent al creanţelor bugetar mai mic de jumătate din totalul declarat al creanţelor.

De asemenea, modificările vizează respingerea cererii de deschidere a procedurii dacă se omite notificarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în acest sens. Administratorul judiciar va avea la dispoziţie 30 de zile pentru a analiza cererea de plată pentru creanţele născute ulterior datei de deschidere a procedurii de insolvenţă, iar efectuarea inspecţiei fiscale a contribuabililor intraţi în insolvenţă se va face doar dacă există risc fiscal de nedeclarare a obligaţiilor fiscale şi există posibilitatea de recuperare a acestora.

Totodată, creanţele fiscale constatate printr-un act administrativ fiscal contestat vor fi admise la masa credală, până la finalizarea acţiunii în contencios şi a fost introdusă posibilitatea conversiei creanţelor bugetare în acţiuni, posibilitatea aprobării reducerii creanţelor fiscale dacă acestea reprezintă maximum jumătate din obligaţiile fiscale curente datorate pe perioada executării planului de reorganizare faţă de nivelul mediu anual al acestora înaintea intrării în insolvenţă, dacă firma desfăşoară o activitate de interes public sau o activitate economică strategică.

Conform modificărilor, cererea de faliment ar trebui soluţionată în maximum 30 de zile şi a fost introdusă posibilitatea de cesiune a creanţelor bugetare datorate, dacă se justifică interesul public al cesiunii, asigurându-se şi recuperarea integrală a creanţelor într-o perioadă de maximum 3 ani.

O altă măsură importantă se referă la stabilirea incompatibilităţii practicienilor de a fi concomitent şi administrator lichidator sau lichidator judiciar la un debitor şi la un creditor al său.

"Din punctul de vedere al Ministerului Finanţelor Publice, este un act normativ care trebuie să reglementeze situaţia de azi, în care peste 28.000 de companii se află în diferite stadii ale insolvenţei şi care, în marea lor parte, acumulează în continuare datorii faţă de buget sau faţă de ceilalţi creditori la masa credală din zona privată", a mai spus Teodorovici.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9748
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9748
USD
Azi 4.786
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.786
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9748 RON
USD flag1 USD = 4.7860 RON
GBP flag1 GBP = 6.0002 RON
CHF flag1 CHF = 5.3158 RON
AUD flag1 AUD = 2.9837 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3250 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4199 RON
SEK flag1 SEK = 0.4324 RON
XAU flag1 XAU = 402.6698 RON
Monede Crypto
1 BTC = 473855.11RON
1 ETH = 16623.88RON
1 LTC = 521.63RON
1 XRP = 11.04RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16857.730.77%
BET-BK3152.260.73%
BET-EF916.020.81%
BET-FI61313.55-0.15%
BET-NG1213.860.52%
BET-TR37174.130.77%
BET-TRN36133.200.77%
BET-XT1454.820.64%
BET-XT-TR3153.690.64%
BET-XT-TRN3071.880.64%
BETAeRO871.90-0.19%
BETPlus2492.100.74%
RTL37504.830.66%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel