Experții britanici sunt ȘOCAȚI de evoluția SARS-CoV-2. Ce s-a descoperit

Simona Haiduc |
Data publicării:
O lucrare pe această temă a fost deja publicată
O lucrare pe această temă a fost deja publicată

O descoperire care i-a șocat pe oamenii de știință din Marea Britanie. Cercetătorii au descoperit că virusul SARS-CoV-2 se modifică aproape o dată pe săptămână - adică de două ori mai repede decât s-a crezut înainte. O lucrare pe această temă a fost publicată în revista Genome Biology and Evolution.

Până acum, s-a considerat că virusul care provoacă boala COVID-19 suferă mutații la fiecare două săptămâni. Ultimele experiențe ale cercetătorilor de la Universitățile din Bath și Edinburgh au arătat că estimările anterioare nu țineau cont de mutațiile care nu au fost secvențiate, iar rata lor este de fapt cu 49% până la 67% mai mare. În același timp, experții observă că evaluarea lor este, cel mai probabil, subestimată.

Practic, oamenii de știință nu au luat în considerare mutațiile care au dus la „selecția negativă” - cele care au fost dăunătoare pentru SARS-CoV-2. De regulă, virușii cu astfel de mutații pur și simplu nu „supraviețuiesc” în corpul uman până când genomul lor nu poate fi secvențiat.

„Descoperirile noastre arată că, dacă un pacient a făcut COVID-19 mai mult de o o săptămână, virusul poate evolua în organismul bolnavului, ceea ce la rândul său poate duce la apariția de noi variante” - a spus Laurence Hirst, unul dintre cercetători, profesor la Universitatea din Bath.

Citește și Raport incendiar. Serviciile SUA au aflat adevărul despre SARS-CoV-2

Cea mai mare parte a „selecției negative” a fost cauzată de mutații care scurtează proteinele sau le determină să funcționeze defectuos. În plus, oamenii de știință au identificat o selecție pozitivă a proteinelor mai stabile ale virusului, despre care se consideră că permite virusului să conserve energia pentru a menține un aport de substanțe nutritive necesare pentru o replicare mai rapidă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.3833
Diferența 0.0099
Zi precendentă 4.3734
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3833 RON
GBP flag1 GBP = 5.8304 RON
CHF flag1 CHF = 5.2813 RON
AUD flag1 AUD = 2.7957 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1559 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4191 RON
SEK flag1 SEK = 0.4526 RON
XAU flag1 XAU = 464.4611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 417911.27RON
1 ETH = 7894.28RON
1 LTC = 381.61RON
1 XRP = 9.64RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17431.760.33%
BET-BK3257.670.33%
BET-EF949.160.33%
BET-FI60596.170.00%
BET-NG1260.170.49%
BET-TR38439.950.33%
BET-TRN37363.510.33%
BET-XT1492.080.28%
BET-XT-TR3234.420.28%
BET-XT-TRN3150.590.28%
BETAeRO838.08-0.50%
BETPlus2569.710.31%
RTL38910.550.33%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel