Experţii Bitdefender, avertisment cu privire la tranzacţiile ilegale de pe piaţa neagră virtuală

Vlad Roibu |
Data publicării:
Killnet / Foto: Freepik
Killnet / Foto: Freepik

Informaţii şi bunuri personale, precum date de autentificare sau carduri de credit fac obiectul unor tranzacţii ilegale pe Dark Net sau pe piaţa neagră virtuală, se arată într-un raport realizat de către specialiştii în securitate informatică de la Bitdefender.

"Dark Net este o parte a internetului care poate fi accesată doar prin intermediul unor adrese web speciale şi care nu este indexată de către motoarele de căutare. Acest lucru face mai dificil accesul pentru utilizatorii obişnuiţi, care nu dispun de abilităţi tehnice avansate. Dark Net nu trebuie confundat cu Deep Web, care reprezintă cea mai mare parte a internetului. Majoritatea conţinutului de pe Deep Web nu este indexat de motoarele de căutare, acesta fiind accesibil pe baza unor date de autentificare sau în urma efectuării unei plăţi. Un exemplu îl constituie jurnalele ştiinţifice care solicită astfel de credenţiale pentru afişarea conţinutului. Astfel, Dark Net este locul în care se desfăşoară numeroase servicii ilegale, de la vânzarea de conturi de online la arme, droguri şi multe altele", se menţionează în document.



Care sunt cele mai populare tranzacții de pe Dark Net

 

Potrivit sursei citate, cardurile de credit se vând la un preţ mult sub valoarea reală pe care infractorii o "garantează", de regulă între 7 şi 14%. De exemplu, un card care are în cont 1.000 - 2.000 de dolari poate fi achiziţionat pentru 140 de dolari, iar un card Visa Gold cu număr CVV, care are un sold de 25.000 de dolari, se vinde cu 175 de dolari.

În plus, servicii bancare, precum PayPal sau Western Union, sunt o ţintă preferată pentru tranzacţiile ilegale şi nu există nicio garanţie că un astfel de cont va fi accesibil şi după achiziţie.

De asemenea, criptomonede au devenit din ce în ce mai căutate şi nu reprezintă nicio surpriză faptul că anumite conturi compromise, oferite de servicii cum ar fi crypto.com sunt disponibile pentru vânzare pe piaţa neagră digitală.

Alt exemplu face referire la cardurile SIM cu numere anonime ce pot fi cumpărate de pe pieţele negre online în cantităţi variate. Costul pentru patru numere prepaid din Elveţia este în jur de 300 de euro.

Cât priveşte conturile de social media, acestea stârnesc un mare interes pe piaţa neagră virtuală şi reprezintă o afacere profitabilă. "De cele mai multe ori, preţurile pentru datele de acces obţinute din aceste breşe de date sunt foarte scăzute. O altă opţiune disponibilă este cumpărarea de urmăritori online. De exemplu, 50.000 de urmăritori pe Instagram costă aproximativ 250 de dolari", subliniază experţii Bitdefender.

La capitolul documente de identitate, falsurile sunt foarte bine realizate şi află printre produsele cele mai scumpe. Astfel, preţul pentru un permis de conducere din Germania cu chip NFC este de 2.500 de euro, un paşaport înregistrat în Malta ajunge până la 3.500 de euro, un paşaport din Marea Britanie costă 2.500 de euro, iar un paşaport din Statele Unite ale Americii valorează 1.680 de dolari. În schimb, un paşaport biometric din Uniunea Europeană poate costa chiar şi 4.500 de euro.

Un alt segment ţintit de către infractorii cibernetici este cel al serviciilor populare de filme online. Fie că sunt furate datele de autentificare sau create cu carduri de credit compromise, conturile platformelor de streaming se vând la o fracţiune din costul unui abonament real şi reprezintă una dintre categoriile care permite plata în criptomonede. În acest sens, un abonament pentru trei ani la Netflix se vinde cu 0,001 BTC (aproximativ 30 de dolari, raportat la preţul zilei).


Măsuri de precauție recomandate

 

Specialiştii în securitate informatică din cadrul Bitdefender recomandă utilizatorilor să fie la curent cu cele mai noi atacuri şi companiile vizate, ce fel de informaţii au fost compromise şi câţi oameni au fost afectaţi, respectiv durata breşei de securitate.

O altă măsură de protecţie este de a monitoriza îndeaproape cardurile personale de credit, respectiv debit. În cazul în care datele de card au fost furate, urmărirea tranzacţiilor pentru identificarea activităţilor neautorizate constituie o soluţie rapidă de blocare şi recuperare a banilor, susţine sursa citată.

Fondată în anul 2001, compania Bitdefender are clienţi în peste 170 de ţări şi birouri pe toate continentele.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9765
Diferența 0.0017
Zi precendentă 4.9748
USD
Azi 4.7768
Diferența -0.0092
Zi precendentă 4.786
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9765 RON
USD flag1 USD = 4.7768 RON
GBP flag1 GBP = 5.9853 RON
CHF flag1 CHF = 5.3054 RON
AUD flag1 AUD = 2.9668 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3168 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0303 RON
NOK flag1 NOK = 0.4204 RON
SEK flag1 SEK = 0.4338 RON
XAU flag1 XAU = 403.3538 RON
Monede Crypto
1 BTC = 452677.94RON
1 ETH = 16179.02RON
1 LTC = 477.87RON
1 XRP = 10.36RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16924.440.40%
BET-BK3171.480.61%
BET-EF917.910.21%
BET-FI61555.920.40%
BET-NG1214.170.03%
BET-TR37321.230.40%
BET-TRN36276.180.40%
BET-XT1459.850.35%
BET-XT-TR3164.590.35%
BET-XT-TRN3082.500.35%
BETAeRO875.890.46%
BETPlus2501.930.39%
RTL37682.870.47%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel