Există viață după COVID-19 pentru creditele bancare? Economiștii au explicat

Anca Mihailov |
Data publicării:
Economiștii spun că băncile vor acorda credite bancare chiar și în această perioadă
Economiștii spun că băncile vor acorda credite bancare chiar și în această perioadă

Economiștii spun că băncile vor acorda credite bancare chiar și în această perioadă, iar activitatea se va relua, la capacitate aproape de nivelul normal, la finalul acestei toamne. Băncile nu vor putea renunța la acordarea creditelor, dar se vor înăspri condițiile pe care le vor impune celor care solicită.

„Sunt convins că vor exista în continuare credite bancare. Sigur că nu știm ce pondere vor avea creditele pentru nevoi personale sau alte tipuri de credite, dar va fi o cerere destul de mare, pentru că oamenii vor avea nevoie de bani. De asemenea, vor avea nevoie de credite și firmele, pentru că nu este suficient ceea ce acordă Guvernul sau Uniunea Europeană. Ca volum, cred că nu vor fi foarte importante, dar ca număr de solicitări, da”, a explicat, pentru DC Business, prof. univ. dr. Mircea Coșea.

Estimarea FMI pentru România, în scădere semnificativă

Perioadă de maximă prudență

Experții în economie spun că viitorul creditelor bancare va aduce o serie suplimentară de cerințe din partea instituțiilor bancare. Pentru a se evita imposibilitatea de achitare a datoriilor față de bănci, pentru a elimina, pe cât este posibil, un număr mare de credite neperformante – situație care a creat mari probleme pe această piață, în perioada 2009-2014 -, băncile vor cere documente suplimentare și vor analiza foarte bine dosarele depuse de persoanele fizice sau juridice care vor apela la împrumuturi, mai ales în cazul sumelor mari.

„Cred că va conta foarte mult creditibilitatea celui care solicită, mai ales a locului de muncă, în cazul persoanelor fizice, iar firmele vor fi nevoite să vină cu un business plan foarte solid. Cred că se vor acorda credite și până la sfârșitul toamnei, dar cu foarte mare grijă, atât din partea celor care vor solicita, cât și din partea băncilor, care vor fi foarte prudente, mai ales dacă va trece o perioadă îndelungată în care vom sta în casă și economia va avea mult de suferit”, mai explică specialistul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.3756
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3756
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.3756 RON
GBP flag1 GBP = 5.7940 RON
CHF flag1 CHF = 5.3554 RON
AUD flag1 AUD = 2.7801 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.1510 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4153 RON
SEK flag1 SEK = 0.4498 RON
XAU flag1 XAU = 467.2986 RON
Monede Crypto
1 BTC = 369961.40RON
1 ETH = 6916.34RON
1 LTC = 333.46RON
1 XRP = 9.00RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17071.850.07%
BET-BK3179.300.04%
BET-EF930.640.08%
BET-FI60535.950.69%
BET-NG1234.820.05%
BET-TR37646.290.07%
BET-TRN36592.070.07%
BET-XT1464.390.12%
BET-XT-TR3174.410.12%
BET-XT-TRN3092.130.12%
BETAeRO845.040.30%
BETPlus2519.210.06%
RTL38126.600.08%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel