Exercițiul militar RIVERINE 21, la care participă și România, ”bruiat” de exercițiile Rusiei din Crimeea

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Flotila Fluvială "Mihail Kogălniceanu" organizează, începând de luni, exerciţiul româno-ucrainean "Riverine 2021", care se desfăşoară pe fluviul Dunărea, între Tulcea şi Izmail, Ucraina, la care participă nave militare fluviale, elicoptere, scafandri şi infanterişti marini din cele două ţări, a anunţat într-un comunicat de presă remis AGERPRES Statul Major al Forţelor Navale (SMFN).

Exerciţiul "Riverine 2021" urmăreşte consolidarea cooperării militare dintre România şi Ucraina, în domeniul naval, pe fluviul Dunărea, prin dezvoltarea nivelului de instruire a forţelor participante la activitate şi a interoperabilităţii dintre acestea.

"Ceremonia oficială de deschidere a exerciţiului va avea loc marţi, 28 septembrie, începând cu ora 10,00, în Piaţa Civică din municipiul Tulcea, în prezenţa şefilor forţelor navale din România şi din Ucraina, a ataşatului ucrainean al apărării acreditat în România, a reprezentanţilor autorităţilor centrale şi locale, a guvernatorului Administraţiei Biosferei Delta Dunării, a reprezentanţilor MApN, MAI, SRI, STS şi MJ din judeţul Tulcea, precum şi a comandanţilor de mari unităţi din Forţele Navale Române. Garda de Onoare a dispozitivului va fi asigurată de militarii de la Batalionul 307 Infanterie Marină, iar imnurile naţionale ale României şi Ucrainei vor fi intonate de Muzica Militară a Forţelor Navale", se arată în sursa amintită.

La activităţile de pe Dunăre, din partea României, participă două vedete blindate, două vedete fluviale, un remorcher fluvial, o navă a Poliţiei de Frontieră, un elicopter Puma Naval, un detaşament de scafandri EOD, un pluton de infanterişti marini, şase ambarcaţiuni rapide de asalt şi ofiţeri de stat major, iar partenerii din Ucraina participă la manevrele din zona Deltei Dunării cu trei vedete blindate, o navă auxiliară, un elicopter, trei nave ale Gărzii de Coastă, un pluton de infanterişti marini, un detaşament de scafandri EOD, o ambarcaţiune rapidă de asalt şi ofiţeri de stat major.

"Aproximativ 600 de militari români şi ucraineni vor desfăşura manevre tactice, conform standardelor operaţionale NATO, exerciţii de inspecţie şi control la ambarcaţiuni suspecte, exerciţii de remorcaj, precum şi antrenamente de punere în aplicare a procedurilor de acţiune pentru intervenţii în situaţii de urgenţă. Exerciţiul bilateral "Riverine" are loc anual, în zona Deltei Dunării şi este condus, alternativ, de Forţele Navale Române şi de Forţele Navale Ucrainene", se mai specifică în comunicatul SMFN.

Rusia nu se lasă mai prejos

 

Moscova a început luni manevre de amploare ale regimentelor aeropurtate şi de artilerie din cadrul Unităţii de gardă de asalt aerian montan din Novorossiisk, relatează agenţiile de presă ruse TASS şi Interfax, citând Departamentul pentru comunicare şi informare al Ministerului rus al Apărării.

Exerciţiile se vor desfăşura timp de trei zile pe poligonul Opuk, situat în partea de est a peninsulei Crimeea, cu participarea a circa 2.000 de militari şi a peste 100 de echipamente şi tehnică militară specială.

Unităţile care participă la aceste aplicaţii au fost transportate la poligonul Opuk cu vehicule pentru trupele de desant BMD-4M şi transportoare blindate Rakuşka.

În etapa finală a exerciţiilor este planificată simularea unor acţiuni de luptă cu caracter ofensiv, care să provoace pagube unui inamic imaginar, cu tancuri T-72B3, tunuri autopropulsate de calibrul 120 mm 2S9 "Nona-S" şi tunuri de obuze D-30 de 122 mm.

Acesta este al doilea exerciţiu major în Crimeea, după cel desfăşurat de Rusia din 20 septembrie, la care au participat peste 20 de nave de suprafaţă şi auxiliare, precum şi submarine, având baza permanentă la Sevastopol /Crimeea/ şi Novorossiisk, port rusesc la Marea Neagră. Cu această ocazie, navele ruseşti au efectuat tiruri de rachete şi de artilerie.

Duminică, portalul rusesc Avia.pro, specializat în informaţii militare, despre care unele media ruse afirmă că ar fi apropiat de serviciile secrete ruse, a relatat că, la exerciţiile precedente, sistemele de rachetă antinavă Bastion, amplasate în Crimeea, au simulat atacuri asupra navelor NATO şi distrugerea lor într-un moment în care două nave spaniole erau în drum spre Marea Neagră.

Cel mai probabil a fost exersat un atac la o distanţă maxim posibilă pentru aceste sisteme - 600 de kilometri, adică chiar înainte de intrarea celor două nave de război spaniole în apele Marii Negre, scrie portalul rusesc, adăugând că au fost simulate deopotrivă tiruri reale şi electronice.

Potrivit Avia.pro, al cărui ton se înscrie pe linia mediilor de propagandă ale Moscovei, sistemele Bastion au un potenţial suficient pentru a scufunda navele inamice încă în momentul în care acestea trec din Marea Mediterană în Marea Neagră. Rusia, conform Avia.pro, trimite astfel un semnal comandamentului NATO că, în cazul unei posibile ameninţări, navele de război ale Alianţei nici măcar nu vor putea lansa un atac, căci vor fi distruse chiar înainte de a intra în Marea Neagră.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 467334.55RON
1 ETH = 16377.37RON
1 LTC = 470.78RON
1 XRP = 7.09RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel