Execuție bugetară. Alexandru Nazare: Este în continuare nevoie de disciplină

DCBusiness Team |
Data publicării:
Alexandru Nazare
Alexandru Nazare

Execuția bugetară din primele patru luni ale anului 2021 continuă trend-ul pozitiv înregistrat de la începutul anului și validează prognozele de creștere economică ale instituțiilor internaționale, scrie ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, precizând că ”este în continuare nevoie de disciplină”. El face apel ”la toți ordonatorii de credite să mențină o atitudine prudentă în ceea ce privește volumul cheltuielilor bugetare”.

Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, precizează ministrul, avem o creștere a veniturilor însoțită de o creștere a investițiilor, concomitent cu o majorare accentuată a ponderii proiectelor finanțate din fonduri nerambursabile, la 52,3% din totalul cheltuielilor pentru investiții. Cheltuielile totale au crescut cu 11,3%, în special datorită creșterii semnificative a cheltuielilor de investiții, în timp ce celelalte cheltuieli, inclusiv cele de personal, au avut un ritm mai lent de creștere, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Deficitul bugetar scade cu 0,73 pp din PIB față de primele patru luni ale anului 2020, subliniază Nazare.

Venituri și cheltuieli

În perioada ianuarie - aprilie 2021, veniturile Bugetului General Consolidat au însumat 118,39 miliarde lei, cu 20,6% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut, menționează oficialul în postarea sa. Majoritatea categoriilor de încasări au înregistrat evoluții nominale pozitive, cele mai pronunțate înregistrându-se în cazul TVA, contribuțiilor de asigurări, fondurilor europene și impozitelor pe proprietate.

Cheltuielile pentru investiții în primele patru luni ale anului au fost în valoare de 13,13 miliarde lei, în creștere cu 3,17 miliarde lei (+31,8%) comparativ cu perioada similară a anului trecut (9,96 miliarde lei). Mai mult de jumătate din acestea au fost finanțate din fonduri externe nerambursabile. Execuția BGC în primele patru luni ale anului 2021 s-a încheiat cu un deficit de 20,70 miliarde lei (1,18% din PIB), în scădere cu 6,12 miliarde lei față de deficitul de 26,82 miliarde lei (2,54% din PIB), înregistrat în aceeași perioadă a anului 2020.

Citește și Alexandru Nazare: Suntem în direcția bună, NU înseamnă că am ajuns acolo

Măsurile cu caracter excepțional pentru diminuarea efectelor negative ale pandemiei Covid-19 asupra economiei au continuat, generând plăți cu caracter excepțional în valoare de 4,91 miliarde lei, menționează, în încheiere, ministrul Finanțelor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8284
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.8284
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.8284 RON
GBP flag1 GBP = 5.8939 RON
CHF flag1 CHF = 5.2980 RON
AUD flag1 AUD = 2.9955 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3512 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4242 RON
SEK flag1 SEK = 0.4329 RON
XAU flag1 XAU = 419.8038 RON
Monede Crypto
1 BTC = 508721.67RON
1 ETH = 16469.38RON
1 LTC = 595.29RON
1 XRP = 15.45RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16927.96-0.51%
BET-BK3177.08-0.52%
BET-EF918.80-0.43%
BET-FI63133.33-0.10%
BET-NG1227.02-0.12%
BET-TR37328.97-0.51%
BET-TRN36283.70-0.51%
BET-XT1462.93-0.47%
BET-XT-TR3171.25-0.47%
BET-XT-TRN3089.00-0.47%
BETAeRO879.90-0.73%
BETPlus2500.95-0.53%
RTL37682.56-0.48%

Opinii

Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Comunicate de presa

Foto: pexels.com
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel