Europenii, mai preocupați de sănătate decât de bani

Matei Ion |
Data publicării:
Europenii s-au declarat îngrijorați în principal pentru sănătatea familiei
Europenii s-au declarat îngrijorați în principal pentru sănătatea familiei

Consumatorii europeni sunt mai preocupați de sănătate decât de problemele financiare și de cele legate de locul de muncă, în contextul crizei generate de pandemia de COVID-19, potrivit studiului Deloitte State of Consumer Tracker.

Respondenții s-au declarat îngrijorați în principal pentru sănătatea familiei (62%) și pentru bunăstarea fizică (48%). De asemenea, studiul evidențiază apariția unor dificultăți financiare, 42% dintre consumatorii europeni plănuind să amâne cumpărările costisitoare, în timp ce 38% dintre ei sunt îngrijorați pentru stabilitatea locului de muncă. Tendințele europene sunt în linie cu cele globale, sănătatea familiei (65%) și bunăstarea fizică (54%) fiind principalele preocupări indicate și de respondenții la nivel global, urmate la distanță mare de problemele legate de situația financiară. Astfel, 43% dintre consumatorii la nivel global iau în calcul amânarea cumpărăturilor costisitoare și 41% din aceștia sunt îngrijorați pentru stabilitatea locului de muncă. Studiul a fost realizat pe un eșantion de 15.000 de respondenți din 15 țări, dintre care șapte state europene - Franța, Germania, Irlanda, Italia, Marea Britanie, Olanda și Spania -, în a doua jumătate a lunii mai 2020.

Consumatorii din Spania sunt cei mai îngrijorați cu privire la sănătatea familiei lor (76%), urmați de cei din Franța (72%) și Irlanda (65%). În același timp, aceste trei țări se numără printre cele mai preocupate de bunăstarea fizică - Spania (70%), Franța și Irlanda (50%). La polul opus, Olanda este mai relaxată în privința problemelor legate de sănătatea familiei (43%) și bunăstare (32%). În ceea ce privește frica de a-și pierde locul de muncă, respondenții spanioli simt cea mai mare presiune (59%), urmați de italieni (45%) și britanici (38%).

„Influențate de anxietate, mentalitatea și comportamentul consumatorilor s-au schimbat și au intrat într-o nouă normalitate în timpul pandemiei de COVID-19, pe măsură ce oamenii și-au reajustat prioritățile. Fără îndoială, aceste schimbări au fost alimentate și de restricțiile anunțate de autorități, care au avut un impact asupra comerțului cu amănuntul încă de la începutul epidemiei. În contextul în care țara noastră beneficiază de servicii de internet de calitate, românii au fost mai înclinați spre cumpărături în mediul virtual, așa cum arată creșterea vânzărilor raportate de marii retaileri on-line”, a spus Oana Buhăescu, Director Audit, Deloitte România, și lider al industriei de retail.

Analiști: Economia Germaniei se va redresa într-un an

Un sfert din consumatorii europeni spun că intenționează să cheltuiască mai mult pe alimente și 21% dintre aceștia pe bunuri de uz casnic în următoarele patru săptămâni, irlandezii și italienii fiind cei mai interesați de aceste categorii de bunuri. Chiar și în contextul îngrijorării pentru sănătate și siguranță, europenii încă preferă să facă cumpărături în mediul off-line, având în vedere că mai mult de jumătate dintre aceștia intenționează să meargă în magazine pentru a cumpăra alimente (72%) și bunuri de uz casnic (74%). De asemenea, în contextul în care tot mai multe persoane lucrează de acasă, consumatorii intenționează să cheltuiască mai mult pe servicii de internet și comunicații mobile, în principal în Olanda (17%), Spania (13%) și Germania (11%). În plus, pentru bunuri mai degrabă discreționare, cum ar fi mâncarea de la restaurant și cea comandată acasă, studiul subliniază că 26% dintre respondenții europeni vor să cheltuiască mai puțin.

În baza analizei comportamentului de consum, studiul delimitează patru profiluri ale consumatorilor. Profilul european predominant este cel al cumpărătorului responsabil din punct de vedere social (peste 45%), care intenționează să cumpere mai mult de la producători locali, chiar dacă bunurile sunt mai scumpe. Consumatorul care își face provizii, adică acela care intenționează să-și facă rezerve de produse ce pot acoperi mai mult decât nevoile imediate, este regăsit în principal în rândul italienilor (43%), britanicilor (41%) și irlandezilor (39%). Vânătorii de chilipiruri, care cumpără spontan articole de care nu au neapărat nevoie, dar pentru care găsesc oferte convenabile, se regăsesc în principal în Germania (47%) și Marea Britanie (46%). Consumatorii comozi, numeroși în Irlanda, Marea Britanie (46%) și în Spania (41%), sunt cei care cumpără mai degrabă din magazine de proximitate.

De asemenea, studiul subliniază că, în contextul actual, intenția europenilor de a economisi bani în următoarele patru săptămâni este, în medie, zero. Țările care se confruntă cu un nivel mai mic de îngrijorare pentru problemele financiare, precum Olanda, ai cărei locuitori sunt cel mai puțin preocupați de plățile pe care urmează să le facă (21%) sau de amânarea cumpărăturilor costisitoare (33%), sunt mai înclinate către economisire (18% dintre olandezi).

Studiul Deloitte State of Consumer Tracker este realizat în baza unor chestionare aplicate bilunar în Australia, Canada, China, Coreea de Sud, Franța, Germania, India, Irlanda, Italia, Japonia, Marea Britanie, Mexic, Olanda, Spania și Statele Unite, folosind chestionare on-line. Mai multe detalii despre studiu sunt disponibile aici.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0015
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.7908
Diferența 0.0118
Zi precendentă 4.779
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.7908 RON
GBP flag1 GBP = 5.9910 RON
CHF flag1 CHF = 5.3538 RON
AUD flag1 AUD = 2.9842 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3309 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4194 RON
SEK flag1 SEK = 0.4341 RON
XAU flag1 XAU = 401.4137 RON
Monede Crypto
1 BTC = 455643.07RON
1 ETH = 15802.17RON
1 LTC = 488.18RON
1 XRP = 10.45RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17024.421.77%
BET-BK3169.311.28%
BET-EF923.761.67%
BET-FI61533.870.21%
BET-NG1223.491.32%
BET-TR37541.721.77%
BET-TRN36490.491.77%
BET-XT1466.641.46%
BET-XT-TR3179.301.46%
BET-XT-TRN3096.831.46%
BETAeRO880.070.75%
BETPlus2516.221.72%
RTL37924.621.79%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel