Europa poate evita recesiunea anul acesta, spune şeful UniCredit

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Şeful UniCredit susţine că Europa ar putea evita anul acesta recesiunea

Economia europeană ar putea evita uşoara recesiune aşteptată în acest an, deşi efectele ratelor mai ridicate ale dobânzilor s-au făcut simţite cu întârziere şi este dificil de evaluat impactul, a afirmat miercuri directorul general al UniCredit SpA, Andrea Orcel, pentru CNBC, transmite Reuters.

De asemenea, Orcel s-a declarat optimist în legătură cu calitatea creditării, spunând că până în decembrie nu s-au văzut semne de deteriorare, iar precauţiile observate în rândul celor care accesau împrumuturi s-au atenuat.

"Opinia noastră era că în acest an se va înregistra o recesiune uşoară, dar, analizând indicatorii recenţi, probabil vedem un risc moderat, astfel încât ar putea să nu existe recesiune. Acum, există riscuri semnificative la adresa perspectivelor", a explicat Orcel pentru CNBC.

 

Citeşte şi: Băncile de pe Wall Street, greu lovite, dar șefii lor nu-și pierd speranța

 

În ultimul trimestru al anului trecut, băncile de pe Wall Street au suferit scăderi dramatice în activitățile de investment banking în trimestrul al patrulea, ceea ce a antrenat concedieri masive, dar directorii caută semne că mediul de afaceri își va recapătă încrederea și va încheia noi afaceri.

Morgan Stanley și Goldman Sachs au raportat marți o prăbușire a profiturilor în trimestrul patru, în timp ce traderii de pe Wall Street care se ocupă de fuziuni, achiziții și oferte publice inițiale s-au confruntat cu un declin puternic al activității în 2022. Creșterea ratelor dobânzilor a zdruncinat piețele în ultimul an, iar veniturile băncilor de investiții au scăzut, la nivel global, cu peste 50% față de T3, potrivit datelor firmei de analiză Dealogic.

Băncile așteaptă o creștere agresivă a dobânzii de către Rezerva Federală a SUA, precum și o reducere a oscilațiilor bruște ale prețurilor de pe piață. "Sunt foarte încrezător că, atunci când Fed va face o pauză (de majorare a ratelor), activitatea de tranzacționare și de subscriere va crește", a declarat directorul general al Morgan Stanley, James Gorman.

Sharon Yeshaya, directorul financiar al Morgan Stanley, a spus, la rândul său, că se așteaptă ca portofoliul de tranzacționare să fie mai activ atunci când va exista un "pivot politic de inflație maximă, ceva care ar permite directorilor executivi care poartă aceste discuții în sala de consiliu să aibă mai multă încredere". El a adăugat că directorii executivi caută, de asemenea, "claritate în ceea ce privește prețurile și certitudine pe linie de evaluare".

Prăbușirea sectorului bancar de investiții a dus la reduceri semnificative de personal, Goldman Sachs renunțând la peste 3.000 de angajați în cea mai mare rundă de reduceri de personal de la criza financiară din 2008, în timp ce Morgan Stanley a redus aproximativ 1.600 de posturi. În total, băncile globale elimină peste 6.000 de locuri de muncă.

"Directorii executivi și consiliile de administrație îmi spun că sunt prudenți, mai ales pe termen scurt", a declarat David Solomon, directorul general al Goldman Sachs, precizând că există o perioadă de ajustare pentru revenirea băncii de investiții, când jucătorii din piață procedează la o reajustare a viziunii asupra evaluărilor după scăderile pieței. "Este nevoie de timp pentru ca oamenii să se adapteze", a spus Solomon, adăugând că experiența sa a fost de "patru până la șase trimestre".

De asemenea, Solomon a spus că primul semn care ar trebui căutat ar fi pe piața datoriilor cu grad de investiție. El se așteaptă ca "a doua jumătate a anului 2023" să fie "semnificativ mai bună", a spus Solomon, adăugând că va pleca la Forumul Economic de la Davos, unde a fost exprimată convingerea că economia lumii va cunoaște o aterizare ușoară. 

Bancheri de top au declarat recent pentru Reuters că văd o revenire a fuziunilor și achizițiilor în a doua jumătate a anului 2023. Marii investitori au grămezi de bani pregătiți să finanțeze tranzacții, iar marile companii cu profituri solide caută să își diversifice afacerile, dar așteaptă ca incertitudinea economică să dispară.

Dacă piețele își revin, bancherii de investiții de la Goldman vor avea de câștigat. În ultimii 20 de ani, firma a fost cel mai mare consultant în fuziuni și achiziții din lume în funcție de venituri, urmată de JPMorgan, potrivit datelor Dealogic. Este adevărat că și comsioanele băncilor de investiții au scăzut puternic.

Veniturile din investment banking ale Morgan Stanley s-au redus cu 49% în trimestrul patru, în timp ce veniturile Goldman Sachs au scăzut cu 48%. Unitatea de investment banking a JPMorgan a înregistrat o diminuare de 57% a veniturilor, cele ale Citigroup Inc. s-au micșorat cu 58%, în timp ce comisioanele din investment banking ale Bank of America Corp. s-au înjumătățit. Banca de investiții Jefferies Financial Group a înregistrat o scădere de 52,5%.

Acest lucru a contribuit la un trimestru slab, în care cei mai mari șase creditori, JPMorgan, Bank of America, Citigroup, Wells Fargo, Morgan Stanley și Goldman Sachs, au raportat profituri care au variat de la o creștere de 6% la o scădere de 69%. Tranzacțiile solide au ajutat la compensarea unei scăderi în sectorul bancar de investiții, în timp ce creșterile ratelor dobânzii de către Rezerva Federală a SUA au contribuit la creșterea veniturilor.

În același timp, aceste șase firme au acumulat un total de aproximativ 6 miliarde de dolari în rezerve pentru a se pregăti pentru creditele neperformante, comparativ cu prognoza medie a Refinitiv de 5,7 miliarde de dolari. JPM a pus deoparte 1,4 miliarde de dolari, Wells Fargo 957 de milioane de dolari, Bank of America 1,1 miliarde de dolari, Citi 640 de milioane de dolari, Morgan Stanley și-a majorat provizionul pentru pierderi din credite la 87 de milioane de dolari, în timp ce provizionul pentru pierderi din credite al Goldman Sachs a fost de 972 de milioane de dolari.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9755
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9756
USD
Azi 4.7397
Diferența -0.0055
Zi precendentă 4.7452
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9755 RON
USD flag1 USD = 4.7397 RON
GBP flag1 GBP = 6.0232 RON
CHF flag1 CHF = 5.3041 RON
AUD flag1 AUD = 2.9922 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3096 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4226 RON
SEK flag1 SEK = 0.4331 RON
XAU flag1 XAU = 403.6495 RON
Monede Crypto
1 BTC = 476344.02RON
1 ETH = 17229.80RON
1 LTC = 514.16RON
1 XRP = 11.04RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16760.96-2.30%
BET-BK3128.67-1.93%
BET-EF909.36-2.26%
BET-FI61168.98-0.78%
BET-NG1204.39-2.13%
BET-TR36961.12-2.30%
BET-TRN35926.12-2.30%
BET-XT1445.17-2.10%
BET-XT-TR3132.80-2.10%
BET-XT-TRN3051.54-2.10%
BETAeRO887.17-1.16%
BETPlus2478.51-2.31%
RTL37311.21-2.31%

Comunicate de presa

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik
Florin Barbu / FOTO: Facebook

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, propune investiții majore în agricultură

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel