Publicitate
În Franța, toate școlile și magazinele neesențiale se vor închide timp de patru săptămâni, iar circulația va fi interzisă în intervalul 19:00 - 06:00. În ultimele zile se înregistrează un vârf de aproximativ 5.000 de pacienți Covid la terapie intensivă. Vineri, țara a înregistrat 46.677 de cazuri noi și 304 de decese.
Pe lângă restricțiile care au intrat în vigoare sâmbătă, de marți oamenii vor avea nevoie și de un motiv pentru a călători la mai mult de 10 km de casele lor, transmite BBC.
Italia a intrat sâmbătă într-un blocaj strict de trei zile, pentru a încerca să prevină o creștere a cazurilor Covid-19 în weekendul de Paștele catolic.
Toate regiunile se află acum în „zona roșie” - cel mai înalt nivel de restricții - întrucât țara înregistrează aproximativ 20.000 de cazuri noi pe zi.
Călătoriile neesențiale sunt interzise, dar oamenilor li se permite să petreacă Paștele în casele lor împreună maxim doă persoane. Bisericile sunt, de asemenea, deschise.
Papa Francisc și-a transmis mesajul de Paște unui grup redus de aproximativ 200 de persoane, cu Piața Sf. Petru goală pentru al doilea an consecutiv.
Belgia a interzis călătoriile neesențiale din afara țării, însă circulația în interiorul țării este permisă.
Spania, în schimb, a permis intrarea cetățenilor europeni cu teste COVID negative, chiar dacă circulația între regiuni este restricționată.
Citește și: Spaniolii au avut dreptate: SARS-CoV-2 devine INACTIV în aceste condiții
Președintele Germaniei Frank-Walter Steinmeier a cerut oamenilor să se vaccineze. El a recunoscut, de asemenea, că au fost făcute greșeli - în special în testare și în implementarea vaccinului - și a vorbit despre existența unei „crize de încredere” în stat.
"Nu există un glonț de argint pentru a ieși din pandemie", a adăugat președintele Steinmeier. „Avem nevoie de claritate și determinare, avem nevoie de reglementări ușor de înțeles și pragmatice, astfel încât oamenii să aibă direcție” a declarat președintele Germaniei .
Grecia a anunţat duminică prelungirea restricţiilor asupra curselor aeriene interne până la 12 aprilie şi a celor internaţionale până la 19 aprilie, în contextul creşterii în continuare a numărului de infectări cu coronavirus.
Conform acestor restricţii, pasagerii pentru Grecia trebuie să deţină un test PCR negativ nu mai vechi de 72 de ore şi să se supună unor teste aleatorii pentru COVID-19. Toţi călătorii străini intră în carantină timp de şapte zile.
Şcolile, magazinele cu produse neesenţiale şi restaurantele sunt închise, dar autorităţile plănuiesc să permită redeschiderea magazinelor mici începând de luni, cu restricţii, iar liceele ar urma să reia cursurile fizice în cursul acestei luni, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.