Euro, la 20 de ani: Un colos cu handicapuri

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Prețurile în zona euro cresc sub așteptări
Prețurile în zona euro cresc sub așteptări

Moneda euro va împlini, la 1 ianuarie 2019, vârsta de 20 de ani, o perioadă în care s-a impus pe pieţele financiare şi a supravieţuit marii crize mondiale, însă rămâne în continuare un colos handicapat de slăbiciunile sale originale, fără o solidaritate europeană crescută, se arată într-o analizăAFP.

Euro a fost inițial un instrument virtual utilizat în mediul financiar, însă a devenit o monedă propriu-zisă la 1 ianuarie 2002, astfel că în prezent 340 de milioane de cetăţeni din 19 ţări împart aceeaşi monedă.

Banca Centrală Europeană (BCE), care a preluat frâiele politicii monetare în 1999, se mândreşte că a împiedicat o escaladare a preţurilor, în condiţiile în care spectrul unei spirale inflaţioniste îi face şi acum "pielea de găină".

Percepția monedei paneuropene în UE este una favorabilă. În medie, 74% din cetăţenii zonei euro apreciază că moneda unică a fost benefică pentru UE, iar 64% pentru propria lor ţară, potrivit rezultatelor unui barometru publicat în luna noiembrie de BCE. ”Euro este ancorat în rândul populaţiei, chiar dacă partidele antisistem nu sunt mulţumite de acest lucru”, subliniază Nicolas Véron, economist la institutul Bruegel din Bruxelles.

Citește și:Cine are șansele cele mai mari să preia conducerea BCE

În vara lui 2012, după criza financiară, moneda euro a riscat să fie doborâtă de criza datoriilor suverane care ameninţa stabilitatea sistemului bancar. Această criză a scos la lumină slăbiciunile originale ale monedei unice: absenţa solidarităţii bugetare europene prin mutualizarea datoriilor, a investiţiilor şi în consecinţă a riscurilor, disparităţile profunde între economiile zonei euro şi lipsa unui împrumutător de ultimă instanţă pentru statele care întâmpină dificultăţi etc.

”Moneda euro a generat acuze reciproce, ţările latine din sud atacându-le pe cele din nord pentru ortodoxia lor liberală, iar cele din nord criticându-le pe cele din sud pentru politicile lor relaxate”, a spus Eric Dor, director de studii economice la IESEG.

Italianul Mario Draghi, preşedintele BCE, a reușit să salveze moneda unică europeană. BCE a demarat un amplu program pentru a cumpăra, în anumite condiţii, o cantitate nelimitată de obligaţiuni emise de o ţară atacată de pieţele financiare. O astfel de armă, care până atunci nu a fost utilizată niciodată, a fost suficientă pentru a readuce calmul. Pentru a combate mai apoi riscul deflației, Banca Centrală Europeană a dus dobânda de referinţă la cel mai scăzut nivel din istorie şi a achiziţionat active în valoare totală de 2.600 miliarde de euro.

Politicul nu a făcut nimic

În schimb, pe plan politic, au fost făcute foarte puţine lucruri pentru a corecta slăbiciunile inerente ale monedei euro. Cele 19 state membre ale zonei euro nu au nici acum instrumente pentru o convergenţă a economiilor lor sau pentru a investi şi a răspunde la provocările economice.

În anii 1990, "cel mai important pentru Europa era, pe plan economic, să doteze piaţa unică europeană cu o monedă unică, pentru a pune capăt importantelor variaţii ale cursului de schimb existente între statele membre şi, pe plan politic, să lege Germania reunificată de Europa de Vest", explică Gilles Moec, economist la Bank of America Merrill Lynch.

Potrivit reformei modeste a zonei euro anunţată în luna decembrie 2018, cele 19 state membre au fost de acord doar cu un instrument bugetar foarte limitat, departe de cele mai îndrăzneţe idei formulate de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, în condiţiile în care Germania a respins orice formă de mutualizare a datoriilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9766
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9762
USD
Azi 4.7317
Diferența 0.0147
Zi precendentă 4.717
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9766 RON
USD flag1 USD = 4.7317 RON
GBP flag1 GBP = 5.9743 RON
CHF flag1 CHF = 5.3535 RON
AUD flag1 AUD = 3.0801 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3872 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4280 RON
SEK flag1 SEK = 0.4288 RON
XAU flag1 XAU = 405.9099 RON
Monede Crypto
1 BTC = 468767.63RON
1 ETH = 15951.98RON
1 LTC = 425.90RON
1 XRP = 6.62RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.59%
6 luni: 5.63%
12 luni: 5.68%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17302.900.63%
BET-BK3221.640.41%
BET-EF929.350.69%
BET-FI60662.120.61%
BET-NG1219.650.92%
BET-TR38161.220.63%
BET-TRN37092.260.63%
BET-XT1485.430.59%
BET-XT-TR3220.460.59%
BET-XT-TRN3136.900.59%
BETAeRO921.78-0.46%
BETPlus2560.280.63%
RTL38306.500.68%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel