Euro digital, o alternativă la criptomonede, începe să prindă contul

Antonia Popescu |
Data publicării:
Germania respinge cererea pentru noi împrumuturi comune în UE destinate contracarării crizei energetice
Germania respinge cererea pentru noi împrumuturi comune în UE destinate contracarării crizei energetice

Este posibil ca într-o zi fiecare european să deţină un cont în euro digitali la Banca Centrală Europeană (BCE)?

Instituţia de la Frankfurt urmează să lanseze miercuri cel mai important proiect al său de la introducerea euro, începând cu o fază de evaluare, urmată de teste.

Dacă totul va merge bine, euro digital ar putea fi lansat în jurul anului 2025, oferind cetăţenilor un nou mijloc de plată.

BCE vrea să se alăture tendinţei de creştere a plăţilor fără numerar, care s-a amplificat odată cu pandemia de Covid-19. Chiar şi în Germania, ţară unde numerarul a fost mult timp rege, în 2020, pentru prima dată, consumatorii au plătit mai mult cu cardul decât cu numerar.

UE va aproba planurile de redresare pentru 12 state membre. Este și România pe listă?

BCE se teme că această tendinţă va fi una de care vor profita monedele virtuale private sau valutele străine. În 2019, un proiect al Facebook de a-şi crea propria monedă virtual a provocat un adevărat şoc. În paralel, mai multe ţări, precum China sau SUA, lucrează la propria lor criptomonedă. Beijingul a început deja testele cu plăţile în e-yuan via telefonul mobil, obiectivul fiind acela de a face din e-yuan o monedă internaţională de referinţă.

"O Europă suverană are nevoie de soluţii de plăţi inovative şi competitive", a declarat recent ministrul german al Finanţelor, Olaf Scholz.

Euro digital va permite gospodăriilor şi companiilor să depună direct această monedă la un cont deschis la banca centrală, la care până acum accesul era rezervat doar băncilor comerciale. Aceşti bani vor fi protejaţi împotriva oricărui risc de pierdere, un argument puternic într-un moment în care proiectul de garantare europeană a depozitelor este în impas.

BCE promite o utilizare rapidă, facilă şi complet sigură pentru achitarea cumpărăturilor la supermarket, online via o aplicaţie pe smartphone de exemplu, precum şi în afara domeniului online cu ajutorul cardurilor de plăţi similare cardurilor de debit.

Miza va fi "convingerea consumatorilor să treacă la un nou mijloc de plată care nu diferă de cele existente în termeni de tratament şi gama serviciilor", estimează Heike Mai, economist la Deutsche Bank.

"Obiceiurile de plată ale consumatorilor nu se vor schimba cu lansarea unui euro digital", susţine Guido Zimmermann, analist la LBBW. Însă acest lucru ar putea să se schimbe în câţiva ani, când numărul şi formele monedelor electronice va creşte, adaugă analistul. De exemplu, utilizatorii vor putea efectua viramente sau plăţi între europeni, limitând comisioanele bancare, graţie unui portofel de euro digitali, disponibili 24 de ore din 24.

Diferenţa faţă de o criptomonedă, cum este bitcoin, este că aceasta din urmă nu este un mijloc de plată oficial. Unitatea sa de cont nu este definită de stat ci este emisă de organizaţii private.

Băncile centrale vor să aducă stabilitatea în lumea foarte speculativă a monedelor digitale, ale căror cotaţii au înregistrat fluctuaţii semnificative în ultimul an.

"Un euro astăzi trebuie să valoreze un euro mâine, în numerar sau digital", subliniază BCE.

Instituţia de la Frankfurt trebuie să ţină cont de îngrijorările europenilor cu privire la protecţia vieţii lor private, una dintre principalele preocupări exprimate în sondajele efectuate recent de BCE. Datele ar trebui să fie mai bine protejate cu un euro digital decât cu alternativele propuse de prestatorii privaţi, asigură BCE.

Principalul risc însă este fuga celor care economisesc spre noile forme de monede, care permit evitarea comisioanelor unui cont de economii clasic, ceea ce ar fragiliza băncile din zona euro. În consecinţă, BCE analizează posibilitatea de a taxa depozitele în monedă la banca centrală, dincolo de un anumit prag, de exemplu 3.000 de euro, a declarat recent Fabio Panetta, membru în comitetul director al BCE. "Vom continua să furnizăm monede", asigură Fabio Panetta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9766
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9762
USD
Azi 4.7317
Diferența 0.0147
Zi precendentă 4.717
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9766 RON
USD flag1 USD = 4.7317 RON
GBP flag1 GBP = 5.9743 RON
CHF flag1 CHF = 5.3535 RON
AUD flag1 AUD = 3.0801 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3872 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4280 RON
SEK flag1 SEK = 0.4288 RON
XAU flag1 XAU = 405.9099 RON
Monede Crypto
1 BTC = 469492.00RON
1 ETH = 16001.38RON
1 LTC = 426.99RON
1 XRP = 6.54RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.59%
6 luni: 5.63%
12 luni: 5.68%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17302.900.63%
BET-BK3221.640.41%
BET-EF929.350.69%
BET-FI60662.120.61%
BET-NG1219.650.92%
BET-TR38161.220.63%
BET-TRN37092.260.63%
BET-XT1485.430.59%
BET-XT-TR3220.460.59%
BET-XT-TRN3136.900.59%
BETAeRO921.78-0.46%
BETPlus2560.280.63%
RTL38306.500.68%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel