Teodorovici are două credite. Ce spune despre ratele lunare pe care le plăteşte

Matei Ion |
Data actualizării: | Data publicării:
Ministrul Finantelor spune ce indice se ia in calcul pentru plata ratelor
Ministrul Finantelor spune ce indice se ia in calcul pentru plata ratelor

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat vineri că are două credite bancare, dar nu a putut spune pe loc cât plăteşte pentru ratele lunare, precizând că va reveni cu sumele exacte, pentru că nu vrea să încurce zecimalele. 

El a participat la un eveniment organizat de Comisia Europeană, iar, la plecare, jurnaliştii l-au întrebat dacă are credite la bancă, în contexul unei discuţii despre intenţia Guvernului de a scădea ratele populaţiei. Anterior, Teodorovici anunţase dă OUG 114 va fi modificată, astfel încât ratele la credite să fie legate de un indicator care să ţină cont de tranzacţiile interbancare efective, nu de cotaţii, cum este în prezent. 

"Plătesc în lei, la cursul zilei. Este luat în euro, că aşa a fost în 2007 şi le plătesc, că sunt două credite, ca orice român", a precizat ministrul. 

Întrebat cum îl afectează, personal, noile modificări, el a răspuns că nici nu s-a gândit la acest aspect. 

"Ştiu în ce zonă vreţi să duceţi discuţia şi ca să fie clar că nu sunt în acea zonă, în 2015 când am propus guvernului amnistia fiscală, am şi spus că, fiind şi eu în situaţia de a avea datorii la stat în acel moment, nu-mi voi aplica acea ordonanţă privind amnistia, pentru că nu este corect să legiferez fiind şi eu în situaţia respectivă", a subliniat Teodorovici. 

Cum se va calcula ROBOR. Săptămâna viitoare va fi modificată OUG 114

Jurnaliştii au vrut să ştie care este rata pe care o plăteşte ministrul. 

"Cât am rata la bancă?... Cât am rata la bancă... Stau să mă întreb dacă e ceva de secret fiscal sau nu. Poate fi. Ca ce?", a întrebat Teodorovici, la rândul său. 

"Ca valoare, lunar", au spus ziariştii. 

"Facem altceva. Pentru că sunt două credite, unul de nevoi personale şi unul imobiliar, fac o situaţie, însumez cât sunt şi vă prezint public cât este rata lunară, de unde vine plata, pentru că ştiu că interesează foarte mult", a propus ministrul. 

El nu vrut să spună nici cât plăteşte cu aproximaţie şi nici cât la sută din venit. 

"Ca venit? Având în vedere venitul meu foarte mare ca ministru de Finanţe... V-aş fi răspuns, dar trebuie să plecăm...", a mai spus oficialul. 

Când jurnaliştii au insistat, spunând că este probabil singurul român care are credit şi nu ştie cât plăteşte la bancă, Teodorovici a răspuns: "Vreţi ştiri de genul ăsta? Sunt un om al cifrelor şi vreau să vă spun la zecimală. Mă faceţi să nu vă spun acum cifra, că nu vreau să încurc zecimalele".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9765
Diferența 0.0006
Zi precendentă 4.9759
USD
Azi 4.7057
Diferența -0.0272
Zi precendentă 4.7329
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9765 RON
USD flag1 USD = 4.7057 RON
GBP flag1 GBP = 5.9660 RON
CHF flag1 CHF = 5.3012 RON
AUD flag1 AUD = 3.0459 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3517 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0303 RON
NOK flag1 NOK = 0.4239 RON
SEK flag1 SEK = 0.4291 RON
XAU flag1 XAU = 388.7340 RON
Monede Crypto
1 BTC = 429485.80RON
1 ETH = 14753.03RON
1 LTC = 394.53RON
1 XRP = 4.30RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.58%
6 luni: 5.62%
12 luni: 5.66%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17638.19-0.20%
BET-BK3297.13-0.26%
BET-EF945.41-0.25%
BET-FI60869.180.43%
BET-NG1238.86-0.34%
BET-TR38900.78-0.20%
BET-TRN37811.10-0.20%
BET-XT1511.77-0.15%
BET-XT-TR3277.57-0.15%
BET-XT-TRN3192.54-0.15%
BETAeRO949.710.82%
BETPlus2609.18-0.21%
RTL39038.51-0.20%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

Comunicate de presa

Montare de panouri solare / Foto: Freepik
Transelectrica / FOTO: Facebook

Investiții pentru închiderea inelului de 400 kV al României

Marți a avut loc prima întâlnire după semnarea...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel