Erasmus+ are un buget uriaș. Educație pentru toată lumea

Noul program Erasmus+ oferă oportunităţi de efectuare a unor perioade de studiu în străinătate, a unor stagii, ucenicii şi schimburi de personal în toate domeniile educaţiei, formării, tineretului şi sportului.
Noul program Erasmus+ oferă oportunităţi de efectuare a unor perioade de studiu în străinătate, a unor stagii, ucenicii şi schimburi de personal în toate domeniile educaţiei, formării, tineretului şi sportului.

Comisia Europeană a adoptat joi primul program de lucru anual Erasmus+ din perioada 2021-2027, pentru sprijinirea mobilităţii şi a educaţiei pentru toţi, în UE şi în afara regiunii, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Cu un buget de 26,2 miliarde de euro (comparativ cu 14,7 miliarde de euro alocate pentru perioada 2014-2020), completat cu 2,2 miliarde de euro din instrumentele externe ale UE, noul program revizuit va finanţa proiecte de mobilitate în scopul învăţării şi de cooperare transfrontalieră de care vor beneficia 10 milioane de europeni de toate vârstele şi din toate mediile sociale. Scopul său este de a favoriza şi mai mult incluziunea şi de a sprijini dubla tranziţie ecologică şi digitală, în conformitate cu prevederile Spaţiului european al educaţiei. Erasmus+ va sprijini, de asemenea, rezilienţa sistemelor de educaţie şi de formare în contextul pandemiei.

Noul program Erasmus+ oferă oportunităţi de efectuare a unor perioade de studiu în străinătate, a unor stagii, ucenicii şi schimburi de personal în toate domeniile educaţiei, formării, tineretului şi sportului. El este deschis şcolarilor, studenţilor din învăţământul superior, elevilor din învăţământul profesional, cursanţilor adulţi, schimburilor de tineri, lucrătorilor de tineret şi antrenorilor sportivi.

Citește și: Metrorex vrea să închidă chioșcurile de la metrou

Erasmus+ favorabil incluziunii va fi un program care oferă şanse mai mari persoanelor cu mai puţine oportunităţi, inclusiv persoanelor din medii culturale, sociale şi economice diverse, precum şi celor care locuiesc în zone rurale sau îndepărtate. Printre noutăţi se numără schimburile individuale sau de clase pentru elevi şi activităţile de mobilitate pentru cursanţii adulţi. Graţie parteneriatelor la scară mică şi utilizării unor granturi simplificate, organizaţiilor mai mici, precum şcolile, asociaţiile de tineret şi cluburile sportive, le va fi mai uşor să solicite finanţare. De asemenea, programul va deveni mai internaţional prin consolidarea cooperării cu ţările terţe, bazându-se pe succesele înregistrate de programul anterior datorită schimburilor şi proiectelor de cooperare derulate în întreaga lume, care vor fi extinse în prezent şi la sectorul sportului şi al educaţiei şi formării profesionale.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9771
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.5636
Diferența -0.0041
Zi precendentă 4.5677
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9771 RON
USD flag1 USD = 4.5636 RON
GBP flag1 GBP = 5.9026 RON
CHF flag1 CHF = 5.1699 RON
AUD flag1 AUD = 2.8705 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.1638 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4279 RON
SEK flag1 SEK = 0.4528 RON
XAU flag1 XAU = 427.5571 RON
Monede Crypto
1 BTC = 380436.94RON
1 ETH = 8647.11RON
1 LTC = 413.55RON
1 XRP = 10.17RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17437.38-0.57%
BET-BK3279.77-0.29%
BET-EF947.02-0.76%
BET-FI61679.25-0.38%
BET-NG1260.33-0.84%
BET-TR38452.33-0.57%
BET-TRN37375.54-0.57%
BET-XT1497.18-0.57%
BET-XT-TR3245.53-0.57%
BET-XT-TRN3161.39-0.57%
BETAeRO864.070.33%
BETPlus2574.80-0.52%
RTL38743.25-0.64%

Opinii

Analistul financiar Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

China se îndreaptă spre Europa! Negrescu: Cum poate profita România de această schimbare?

Analistul financiar Adrian Negrescu a vorbit,...

Vladimir Putin / Foto: kremlin.ru

WSJ: Răbdarea lui Putin dă roade: Occidentul începe să cedeze

După ani de izolare și sancțiuni, răbdarea lui...

Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Comunicate de presa

ANAF / Foto: DCBusiness
Stejara Pircan, Senior VP eMAG pentru România, Bulgaria și Ungaria
Restaurant

Controale OPC ”la cerere” la restaurantele de pe Litoral

Asociația Patronală RESTO Constanța a demarat...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel